Eveniment

Indienii continua "disponibilizarile" la Sidex: inca un director indian demis

23.02.2004, 00:00 22



Pentru a doua oara in decurs de sase luni, in conducerea combinatului Sidex Ispat se fac schimbari: R.D. Singh, unul dintre directorii executivi a fost demis pentru ca a incalcat codul de conduita al companiei si a recurs la practici neconforme cu principiile de management corporatist.



"Ispat Sidex nu tolereaza nici un fel de incalcare cu buna stiinta a codului de conduita al companiei, din partea nici unui angajat", a spus Narendra Chaudhary, directorul general al societatii. Oficialii companiei spun ca decizia a fost luata in urma unor analize recente privind activitatea lui Singh in cadrul societatii, contractul acestuia cu Sidex incetand la 20 februarie.



Aceata decizie a managementului combinatului vine dupa ce in vara anului trecut alti patru directori din departamentele de vanzari si marketing si-au incheiat colaborarea cu societatea. Oficialii LNM au spus ca managerii au fost schimbati din functie in urma efectuarii unei analize a activitatii care a relevat o serie de nereusite si nerespectarea normelor interne.



Compania LNM Holdings NV, inregistrata in Antilele Olandeze, membra a grupului LNM, a preluat Sidex Galati, in 2001, printr-o tranzactie in valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, suma care include pretul actiunilor si investitiile angajate. Dupa preluarea Sidex, LNM a initiat un proiect de disponibilizari voluntare, care a redus numarul de angajati ai combinatului de la 27.000 la 19.000.



Deocamdata, situatia financiara a Sidex pe intreg anul 2003 nu a fost finalizata, dar oficialii combinatului estimau ca societatea va inregistra o cifra de afaceri in crestere de la 880 milioane de dolari in 2001 si circa 1 miliard de dolari in 2002. LNM va investi anul acesta la Sidex peste 100 de milioane de dolari, la fel ca si in 2003.



Grupul mai detine in Romania societatile Siderurgica Hunedoara, Tepro Iasi si Petrotub Roman. LNM Holdings este al doilea producator mondial de otel, fiind detinut de omul de afaceri indian Lakshmi N. Mittal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO