De ieri, 1 august, a devenit obligatorie procedura de informare cu privire la mediere, înainte ca un litigiu să ajungă în instanţă. Medierea rămâne facultativă, dar procedura de informare cu privire la mediere, în cazuri nepenale prevăzute de Codul de procedură civilă sau în cauze penale - care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală -, a devenit o etapă ce nu mai poate fi ocolită. Instanţele vor respinge acţiunile pentru care informarea asupra medierii este obligatorie, dacă părţile nu au trecut, înainte de proces, prin această şedinţă obligatorie de informare. Şedinţa este organizată de mediator şi este gratuită. Dovada participării la şedinţa de informare se face printr-un certificat eliberat de mediator.
Medierea este practicată de circa 7.000 de mediatori autorizaţi de Consiliul de Mediere. Potrivit specialiştilor, procedura de mediere vine cu economii de timp şi spor de confidenţialitate pentru părţile implicate, în situaţia în care acestea ajung la un acord.
Tabloul Mediatorilor Autorizaţi, publicat pe site-ul Consiliului de Mediere, autoritatea care reglementează activitatea de profil, arată că la nivel naţional sunt peste 5.500 de mediatori - peste 1.000 în Bucureşti.
„Sunt cam 7.000 de mediatori autorizaţi la nivel naţional în prezent. Avem în fiecare lună între 300 şi 700 cereri de autorizare“, a declarat pentru ZF Gabriela Gyongy Mihuţ, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Mediere.
Potrivit acesteia, majoritatea conflictelor, peste 90%, poti fi rezolvate prin mediere, iar numărul de mediatori va creşte constant în perioada următoare, dată fiind obligaţia medierii. În 2011, numărul de mediatori autorizaţi se situa la circa 3.000.
Ce presupune un proces de mediere
Medierea, profesie reglementată prin Legea 192 din 2006, constituie o alternativă amiabilă de soluţionare a conflictelor, cu ajutorul unui mediator autorizat, care aduce la masa negocierii părţile implicate într-un conflict.
Spre deosebire de acţiunile în instanţă, unde părţile sunt afişate public iar soluţionarea conflictelor poate dura ani de zile, medierea vine – susţin cei care o practică - cu o politică strictă de confidenţialitate, conflictele putând fi soluţionate în maxim trei luni de zile.
Arhivele discuţiilor şi documentele rezultate din procesul de mediere sunt, de obicei, distruse la sfârşitul procedurii, singurele documente care rămân fiind acordul semnat între părţile implicate şi procesul verbal al medierii, care reprezintă un registru schematic al activităţilor desfăşurate.
Procedura medierii este informală. Mediatorul stabileşte de la început cu părţile implicate, de comun acord, regulile procesului de mediere, locul şi tarifele. Tariful medierii poate fi stabilit pe oră sau pe şedinţă, iar sumele sunt plătite în mod egal de către părţi, cu excepţia cazurilor în care părţile se înţeleg să plătească sume diferite. Onorariul se stabileşte pe întreaga procedură de mediere, cu condiţia să nu fie depăşit un număr de patru şedinţe.
Dacă se ajunge la semnarea unui acord între părţi la sfârşitul medierii, respectivul document poate fi legalizat ulterior la notariat, devenind astfel titlu executoriu. Dacă acordul nu este legalizat la notar, părţile pot merge în instanţă. În această situaţie, dacă mediatorul e chemat ca martor în instanţă, el nu poate decât să confirme prezenţa părţilor la mediere, fără a dezvălui discuţiile sau alte detalii ale procesului.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.08.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
