Eveniment

Elicoptere de 200 mil. euro pentru Ministerul Administratiei

18.04.2006, 00:00 10

Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) ar putea achizitiona, prin licitatie publica, elicoptere de 220 de milioane de euro, care sa fie cumparate prin credite externe si sa poata fi utilizate si de alte ministere, potrivit unui proiect de act normativ aflat pe site-ul MAI in dezbatere publica. In cazul in care proiectul de hotarare de Guvern va fi aprobat, MAI se va ocupa de organizarea procedurilor de achizitie prin licitatie si de incheierea contractelor de achizitii publice in acest sens. Valoarea contractelor este de pana la 220 de milioane de euro (exclusiv taxe, comisioane si speze aferente, livrarile de produse si servicii), sume care sa fie incluse in programele anuale de achizitii publice ale ministerului. Potrivit notei de fundamentare care insoteste proiectul de act normativ, initiativa legislativa este determinata de vechimea celor 12 elicopterelor din dotarea MAI, doar patru avand o vechime in exploatare mai mica de zece ani, la care se adauga utilizarea lor intensiva pentru diferite misiuni. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO