Eveniment

Criza externă arde România: Costul riscului de ţară creşte agresiv amintind de salturile din 2009, euro stă la peste 4,30 lei

Criza externă arde România: Costul riscului de ţară creşte agresiv amintind de salturile din 2009, euro stă la peste 4,30 lei

Autor: Razvan Voican

26.09.2011, 00:08 1639

Costul asigurării contra riscului de default al României reflectat în cotaţiile CDS-urilor a atins un vârf de 478 de puncte de bază (4,78 puncte procentuale), în creştere cu circa 125 de puncte în numai o săptămână, respectiv cu aproape 200 de puncte mai sus faţă de acum un an.

Majorarea primei de risc de ţară reflectă deteriorarea percepţiei pieţelor faţă de întreaga regiune, deteriorări similare înregistrând Polonia şi Ungaria.

Niveluri ale CDS-urilor de peste 500 de puncte de bază au mai fost înregistrate prin iunie 2010 şi în 2009, când au fost atinse şi maximele istorice de peste 750 de puncte.

Analiştii BCR consideră că România şi-a restabilit în mare măsură poziţia din punct de vedere macroeconomic, dar revenirea economiei s-a dovedit până acum extrem de timidă şi dezechilibrată, şi oricum fundamentele macro pălesc atunci când sentimentul de teamă al investitorilor devine prevalent.

Aşa s-ar explica şi această creştere a costului riscului. Pe lângă contextul extern instabil, analiştii vorbesc şi despre incertitudini privind politica fiscală de anul viitor având în vedere alegerile. Până acum Ministerul Finanţelor nu a dat indicii privind parametrii construcţiei bugetului pe 2012, deşi în curând ar trebui să-l ducă în Parlament.

În schimb, Finanţele să pregătesc să iasă cu o emisiune de obligaţiuni în dolari pe piaţa din SUA, însă creşterea atât de puternică a CDS-urilor ar putea determina amânarea planurilor. În plus, statul a început să se confrunte cu dificultăţi la finanţare şi pe piaţa internă, unde joi a ridicat numai 100 mil. lei prin obligaţiuni pe 10 ani la un randament mediu de 7,65% - respectiv doar un sfert din suma propusă, ca urmare a politicii de blocare a creşterii randamentelor.

Deteriorarea percepţiei de risc a investitorilor străini s-a văzut şi pe piaţa valutară, unde cursul a staţionat vineri pentru a doua zi la rând peste pragul de 4,30 lei. Potrivit unor informaţii publicate de agenţia Reuters, BNR ar fi intervenit joi pe piaţă indirect, vânzând circa 20 mil. euro pentru a ţine cotaţiile aproape de 4,30 lei/euro. Ca de obicei, BNR nu a comentat.

În schimb, banca centrală a Poloniei - un exemplu de transparenţă, instituţia publicând de ani buni şi minutele şedinţelor de politică monetară - nu s-a jenat să anunţe oficial pe site-ul propriu că vineri a vândut valută contra zloţi pentru a frâna deprecierea monedei, fără să menţioneze vreo sumă. Zlotul a intrat sub tirul pieţelor pierzând 5% în raport cu euro numai în ultima săptămână. Faţă de luna august moneda a slăbit cu 13%, ajungând la un curs de 4,5 zloţi pentru un euro. Explicaţiile sunt puse pe seama deficitului bugetar ridicat, de circa 6% din PIB, şi a conturării unei anumite dependenţe de finanţarea externă. Polonia are însă şi o economie care nu a cunoscut recesiunea, iar zlotul poate fi susţinut şi cu ajutorul celei mai mari bănci de pe piaţă, care este controlată de stat.

La BNR, euro a fost cotat vineri la 4,3072 lei, uşor mai jos decât joi, însă la Banca Centrală Europeană, care culege mai târziu datele de pe piaţă, cursul a continuat să urce până la 4,3115 lei/euro, apropiindu-se de maximul de 4,3152 lei/euro de pe 21 octombrie 2010.

Chiar dacă pragul de 4,30 lei/euro a fost spart, piaţa se aşteaptă ca BNR să nu lase euro să urce prea mult peste acest nivel având în vedere că peste 60% din credite sunt în valută şi o depreciere abruptă ar tensiona suplimentar economia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO