Eveniment

Comisia Europeană a realizat prima plată, de 2,6 miliarde euro, către România în cadrul PNRR

Comisia Europeană a realizat prima plată, de 2,6...

Autor: Ramona Cornea

28.10.2022, 11:30 180

Comisia Europeană a realizat prima plată în valoare de 2,6 miliarde euro către România în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, în urma îndeplinirii celor 14 obiective aferente acestei etape.

Din suma totală, 1,8 miliarde euro sunt sub formă de granturi şi 800 milioane euro sub formă de împrumuturi (fără prefinanţare).

Obiectivele acoperite de această tranşă vizează reforme care contribuie la tranziţia digitală, precum şi reforme în domeniile mobilităţii sustenabile, decarbonizării, auditului şi controlului, educaţiei şi sănătăţii, precum şi etapele preliminare ale reformei fiscale şi ale reformei pensiilor.

România a transmis pe 31 mai Comisiei Europene o cerere de plată bazată pe îndeplinirea celor 14 obiective de etapă, iar la 15 septembrie oficialii de la Bruxelles au aprobat o evaluare preliminară pozitivă a cererii. Planul general de redresare şi rezilienţă al României va fi finanţat cu 12,1 miliarde euro sub formă de granturi şi 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO