Eveniment

Care au fost cei mai mari investitori straini in februarie

Care au fost cei mai mari investitori straini in februarie

Click pentru imaginea marita

20.05.2008, 20:44 75

Sectorul financiar-bancar si cel de real-estate au adus in a doua luna a anului cele mai mari investitii straine ca aport la capitalul social al firmelor inregistrate in Romania, valoarea acestora ridicandu-se la aproape 137 de milioane de euro, potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului.
Suma reprezinta 20% din totalul majorarilor de capital operate in februarie de catre companiile straine care s-au ridicat la 685 de milioane de euro. In aceste conditii, valoarea investitiilor straine ca aport de capital se ridica in primele doua luni la 1,2 mld. euro.
Cel mai important actor pe acest segment a fost compania cu capital majoritar spaniol Green Properties care a primit un aport de capital de peste 55 de milioane de euro. Societatea face parte din grupul spaniol Peyber Hispania, specializat pe constructii si real-estate. Oficialii companiei anuntau anul trecut ca vor demara un proiect de 80 mil. euro pentru constructia a 7.000 de vile. Locurile doi si trei sunt ocupate de doua institutii financiar-bancare, respectiv, compania de asigurari BT Asigurari Transilvania si Banca Millennium. In ceea ce priveste societatea de asigurari, grupul francez Groupama, care a preluat recent asiguratorul, a operat o majorare de capital de
33,4 milioane de euro, in timp ce portughezii de la Millennium au adus un aport de capital de aproape
24 de milioane de euro la filiala locala.
Chiar daca nu a inceput efectiv operatiunile pe piata locala, grupul german Lidl & Schwartz continua seria majorarilor de capital la Lidl Romania, reteaua de magazine cu politica de discount. Cu un aport de capital de 21,6 milioane de euro, compania pregateste deschiderea primelor sale unitati in Romania si ocupa locul al patrulea dupa marimea majorarii operate. La finele anului trecut, grupul german a majorat capitalul social al companiei locale cu 10 mil. euro.
Top cinci majorari de capital operate in februarie este incheiat de compania AXA CD Real Estate Development, al carui actionar majoritar din Cipru a facut o injectie de capital de aproape 10 mil. euro.
ONRC calculeaza investitiile straine ca valoare a capitalului strain subscris la inmatriculare, la care se adauga subscrierile prin mentiuni de majorare a capitalului strain, plus sau minus capitalul social cesionat de sau catre asociati sau actionari rezidenti si din care se scade capitalul subscris la firmele radiate.
Potrivit datelor BNR investitiile straine directe atrase de Romania in februarie au fost de 523 mil. euro, iar in primele doua luni - 1,2 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO