Eveniment

Capacitatea Nabucco ar putea fi depasita din prima zi de operare

19.08.2008, 18:53 18

Cererea pentru gazele transportate prin conducta Nabucco ar putea depasi capacitatea gazoductului inca din prima zi de functionare, planificata pentru anul 2013, potrivit unui studiu de piata al companiei de proiect, din care face parte si Transgaz, citat de Reuters. Studiul a chestionat potentialii clienti ai Nabucco privind cantitatile pe care ar fi interesati sa le contracteze, in formula neangajanta, si reprezinta o initiativa preliminara care preceda procesul de atragere a contractelor angajante pentru capacitatea gazoductului. "Supracontractarea de peste 100%, incepand cu prima zi de functionare, din 2013, arata o cerere uriasa pentru capacitatile proiectului Nabucco, pe o piata a gazului aflata intr-o crestere puternica", a declarat directorul companiei de proiect Nabucco Gas Pipeline International, Reinhard Mitschek. Conducta de 3.300 km urmeaza sa transporte gaz din Asia catre Europa. Actionarii proiectului sunt OMV (Austria), Transgaz (Romania), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) si RWE (Germania), iar gazoductul este proiectat pentru a reduce dependenta UE de gazul provenit din Rusia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO