Eveniment

Bricolaj si distributie Made in China

08.07.2003, 00:00 45



Trei companii chinezesti, din sectoarele hotelier, de bricolaj si de mare distributie, si trei firme romanesti au semnat ieri acorduri de colaborare la forumul de afaceri Shanghai-Romania, deschis ieri in Bucuresti. Astfel, compania chineza Shanghai Trade Center Co., producator de rafturi metalice si gondole de prezentare pentru magazine, a semnat un acord de colaborare bilaterala- care presupune reprezentarea reciproca a intereselor comerciale- cu firma Interoffice din Romania. Compania Homeart Decoration, unul dintre liderii pietei de bricolaj din China, a semnat o scrisoare similara cu firma Rahova Halls, iar Shanghai Xing Hua Lou Holding, firma care activeaza in industria hoteliera, cu Orient Express Hotels & Restaurants. La forum, organizat in cadrul evenimentului "Saptamania economica Shanghai La WTC Bucuresti" , a participat o delegatie de 20 de oameni de afaceri si oficiali chinezi. Metropola Shanghai, cel mai important centru economic din China, a cunoscut in ultimul deceniu o crestere economica spectaculoasa, de 12,7% pe an. PIB-ul pe cap de locuitor in Shanghai este de aproape 5.000 de dolari, de cinci ori mai mare decat media din China. In Romania, PIB-ulm pe locuitor este de 2000 $.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO