Eveniment

AMENDAMENT adoptat de Comisia Iordache: Condamnaţii sub de 10 de închisoare pot fi eliberaţi dacă au executat jumătate din pedeapsă

AMENDAMENT adoptat de Comisia Iordache: Condamnaţii sub...

Autor: Diana Grigore

28.06.2018, 14:10 299

"Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă cel condamnat a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin două treimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani", prevede un amendament adoptat, adus articolului 100 din Codul penal.

O altă prevedere adoptată de comisie prevede: " În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d)".

În pre3zent, prevederea este că ”în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b)-d)”.

De asemenea, comisia a amânat modificarea articolului referitor la abuzul în serviciu, surse politice precizând pentru MEDIAFAX că acesta nu va fi dezbătut şi votat joi, ci într-o şedinţă ulterioară.

”Membrii Comisiei au început, joi dimineaţă, să dezbată modificarea Codului penal, însă au amânat discuţiile pe articolul privind abuzul în serviciu pentru o şedinţă viitoare”, au precizat surse parlamentare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO