Companii

ZF Live. Giulio Da Sacco, fondatorul restaurantului Grano din Bucureşti: Am atins pragul de 1 mil. euro cifră de afaceri la 6 ani de la deschidere. Acum avem puţin sub acest prag, dar peste 100 de clienţi ne trec pragul zilnic

Giulio Da Sacco, fondatorul restaurantului Grano din Bucureşti: Încet-încet vreau să mă mut din Bucureşti în Transilvania. Cred că, în 10 ani, România ar putea deveni noua Toscana. Are tot ce îi trebuie, pentru că este incredibil de fermecătoare, romantică.  Am aşteptări mari de la Transilvania.

Giulio Da Sacco, fondatorul restaurantului Grano din Bucureşti: Încet-încet vreau să mă mut din Bucureşti în Transilvania. Cred că, în 10 ani, România ar putea deveni noua Toscana. Are tot ce îi trebuie, pentru că este incredibil de fermecătoare, romantică. Am aşteptări mari de la Transilvania.

Autor: Răzvan Botea

18.07.2019, 18:40 558

Pe lângă restaurantul din cartierul Floreasca, antreprenorul italian mai deţine o agenţie de turism specializată pe aducerea străinilor în România şi o casă în Transilvania pe care vrea să o introducă în circuitul turistic.

Omul de afaceri italian Giulio Da Sacco a venit în România acum mai bine de un deceniu şi a deschis restaurantul Gra­no din cartierul Floreasca într-o perioadă în care în zonă nu existau alte localuri.

Între timp însă, cartierul a atras câteva zeci de baruri şi restaurante, mai ales odată cu dezvoltarea în apropiere a cartierului de corporatişti Aurel Vlaicu-Pipera.

Grano a rezistat însă, având în prezent peste 100 de clienţi pe zi, majoritatea români. Giulio Da Sacco afirmă că a avut nevoie de 4-5 ani ca restaurantul să meargă bine, însă a fost ajutat şi de faptul că piaţa s-a dezvoltat. Odată cu ea însă, a crescut şi competiţia, deci e o sabie cu două tăişuri. „Este greu. Grano a rămas pe piaţă pentru că nu am încercat să facem profit mare şi am avut răbdare. A fost o combinaţie de factori, dar şi puţin noroc. Sunt restaurante care au succes incredibil din prima zi. Alţii au nevoie de 5 ani să aibă rezultate. Noi am funcţionat bine de la început, dar primul milion de euro ca cifră de afaceri l-am făcut după şase ani“, a spus Giulio Da Sacco în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii de business ZF Live organizată la Prome­nada Mall. Acum nivelul businessului este sub acest prag cu puţin, potrivit lui.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO