Companiile locale aflate la început de drum pot concura cu firmele multinaţionale care au bugete mari de promovare dacă dezvoltă brandul în mod creativ, susţine Zoe Ghiuri, antreprenoarea care în urmă cu patru ani a pus pe piaţă brandul de vin Crama Rasova. Ea a fost prezentă la evenimentul Branduri româneşti, organizat de ZF cu sprijinul Raiffeisen Bank România la Constanţa.
„În competiţia cu multinaţionalele nu fac diferenţa bugetele, ci creativitatea este resursa cea mai importantă. Au fost şi bugete cheltuite degeaba. Când se combină cu creativitatea, rezultatul se vede altfel“, a spus Zoe Ghiuri.