Caută doar în titlu
Companii

Viorel Leca, Gebruder Weiss România: A fost un an foarte bun pentru industria de bricolaj şi de mobilă. Am alocat resurse rapid ca să putem face faţă volumelor mari de marfă

♦ Gebruder Weiss a lansat în România serviciul Home Delivery în 2018, segment de livrări la domiciliu, iar anul trecut creşterea acestei divizii a fost de 85% ca urmare a faptului că firma de transport a adăugat un al doilea client din zona de mobilier.

Viorel Leca, director gene­ral al Gebruder Weiss Ro­mânia, spune că planurile de dezvoltare ale com­paniei vizează extinderea spaţiului logistic de la Sibiu, cu încă 4.000 mp, care ar presupune o investiţie de circa 4 mil. euro. Totodată, compania ia în calcul şi o altă investiţie într-un spaţiu logistic din zona de est a Bucureştiului. În prezent, compania are în administrare o suprafaţă logistică de circa 60.000 mp.

„Anul acesta, am planificat şi aş vrea să reuşim să extindem depozitul din Sibiu pentru zona de depozitare şi sunt prevăzuţi cam 4 mil. euro, investiţie într-un terminal care este propriu. Ne gândim şi la o investiţie în zona Bucureştiului, cred că poziţionarea în zona de vest a Bucureştiului nu este una câştigătoare pe termen lung, având în vedere lentoarea cu care se întâmplă dezvoltarea infrastructurii rutiere. E foarte greu să faci distribuţie în Bucureşti de la km 23, unde suntem noi, şi să fii şi eficient, de 1-2 ani tot cochetăm cu ideea să avem un al doilea centru logistic situat în zona de nord-est a Capitalei şi să fim mai eficienţi”, spune pentru ZF Viorel Leca, directorul general al Gebruder Weiss.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.