Companii

Urmează conferinţa ZF Health & Pharma, 27-28 septembrie. Cum s-au adaptat spitalele publice în pandemie, ce investiţii au în plan? Sectorul sanitar de stat suferă de lipsa aparaturii, a investiţiilor în unităţi noi, care s-au lăsat aşteptate, a resursei umane greu de găsit

Ce soluţii au managerii celor mai mari spitale din ţară?

Pandemia de COVID-19 a prins sistemul de sănătate românesc pe picior greşit, fără investiţii majore realizate în anii precedenţi care să degreveze spitalele publice de presiunea numărului de pacienţi infectaţi. În plin val patru al COVID-19, unităţile sanitare de stat au intrat din nou în lupta pentru paturi în secţiile de ATI, sub ameninţarea directă a cifrelor tot mai mari de la o zi la alta de persoane infectate.

Lipsa de investiţii s-a văzut în crizele apărute în plină pandemie, incendii în secţiile spitalelor şi pacienţi care se plâng în continuare de condiţiile din unităţile de stat. Ce pârghii au managerii unităţilor publice pentru a îmbunătăţi modul în care trece un pacient prin spital? Aceste teme de discuţie vor fi dezbătute alături de invitaţii conferinţei ZF Health & Pharma din 27 şi 28 septembrie.

 

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.