Companii

Un antreprenor de 31 de ani face bani convingând firmele să îşi schimbe furnizorul de energie electrică

Un antreprenor de 31 de ani face bani convingând firmele să îşi schimbe furnizorul de energie electrică

Un antreprenor de 31 de ani face bani convingând firmele să îşi schimbe furnizorul de energie electrică

Autor: Mirabela Tiron

26.09.2011, 09:37 4233

Antreprenorul oferă consultanţă gratuită clienţilor companii, banii venind de la furnizorul de energie electrică sau gaze naturale în portofoliul căruia ajunge clientul.

"În iarna anului trecut am văzut pe un site internaţ ional (makeitcheaper.com), care realizează topul celor mai profitabile companii, o firmă care se ocupa de reducerea costurilor pentru consumatorii finali de energie electrică şi gaze naturale", îşi aduce aminte Marius Moise, aflat la a treia încercare de-a dezvolta propriul business.

Antreprenorul a început să se documenteze cu privire la acest domeniu de activitate, iar în urma căutărilor efectuate, a aflat că legislaţia din România permite un astfel de business, piaţa de energie electrică fiind liberalizată din 2007. Mai mult, Moise a studiat modul de lucru al companiei britanice pe care o văzuse pe siteul menţionat mai sus. Imediat el a analizat posibilităţile de implementare a unui business similar în România.

Doar 2.000 de euro a investit în demararea afacerii

"Businessul a luat naştere din dorinţa de a oferi consumatorilor de energie electrică o reducere la factură doar prin schimbarea furnizorului de energie. Puţini consumatori de energie electrică ştiu de faptul că din 2007 piaţa de energie electrică s-a liberalizat şi îşi pot schimba furnizorul de energie fără niciun cost şi la tarife mai mici".

Investiţia iniţială în acest business s-a ridicat la 2.000 de euro şi a constat în achiziţia de laptopuri, închirierea unui birou, dar şi în promovare.

Aceasta a fost cea de-a treia încercare de dezvoltare a propriului business pentru Marius Moise. Încă din 2007, el a fondat compania Lozici Holding, iniţial pentru a funcţiona în domeniul intermedierilor financiare. Acest business s-a dovedit neprofitabil. A urmat o afacere în domeniul curăţeniei birourilor, care a funcţionat aproximativ 1 an. Afacerea a fost vândută integral (utilaje, contracte încheiate cu diferite firme pentru prestări servicii de curăţenie).

După primele încercări în intermedieri financiare şi curăţenie profesională, Marius Moise a decis să se concentreze pe dezvoltarea noii idei de afaceri.

Şi-a făcut o listă de furnizori de energie electrică

"Am început să contactez furnizorii autorizaţi de energie electrică. Nu aveam nicio idee dacă aceştia vor fi dispuşi să încheie parteneriate cu alte firme pentru acest serviciu. Nu ştiam ce tipuri de comisioane se pot acorda şi nici ce contracte trebuie făcute", spune el.

După multe telefoane şi discuţii cu furnizorii de energie, antreprenorul şi-a făcut o listă de furnizori şi a demarat businessul. El a realizat un site, cost energie.com, pe care l-a promovat prin serviciile motorului de căutare Google, iar în scurt timp a început să primească cereri de la clienţi. Pentru firma lui Moise lucrează trei angajaţi şi patru colaboratori.

"Cred că suntem în concurenţă doar cu furnizorii de energie. Dezavantajul lor este că îşi pot prezenta doar oferta de preţ a companiei. Avantajul nostru este că nu depindem de niciun furnizor. Cunoaştem preţurile din piaţă şi putem prezenta clienţilor mai multe oferte de preţ".

Compania lucrează cu furnizorii de energie precum Biol Energy, UCM Energy şi CEZ.

Primeşte bani de la furnizorul de energie căruia îi aduce clienţi

"Atunci când avem o cerere de la un potenţial client îi trimitem acestuia cel mai bun preţ obţinut de la furnizori, urmând ca după aceea clientul să încheie contractul cu noul furnizor. Suntem plătiţi de furnizorul căruia îi aducem clienţi în portofoliu pe baza contractelor anterior încheiate, astfel costurile fiind zero pentru clienţi".

De obicei reducerea la factura de energie electrică este cuprinsă între 10% şi 20%.

Printre clienţi pe care i-a atras Moise se numără Bridgexim, Zheng Shi International, Agropiete SA Tulcea, Convenience şi de luna viitoare Domeniile Tohani şi Caraiman Constanţa. Piaţa pe care activează firma, aflată în stadiu incipient şi evaluată la 3-4 milioane de euro pe an, este formată de consumatori mici spre medii de energie electrică ce vor să îşi schimbe furnizorul de energie.

"Pe parcursul derulării afacerii am început să lucrăm doar cu anumiţi furnizori de energie din cauza tarifelor practicate de aceştia. Pe baza consumurilor anterioare, am adus clienţilor noştri reduceri la factura de energie".

Se promovează prin campanii de marketing direct

Pentru a creşte notorietatea firmei, Moise va demara o campanie de marketing direct, targetată pe clienţi cu o cifră de afaceri cuprinsă între 1,5 milioane de euro şi 30 de milioane de euro pe an, din domeniul producţiei sau al industriei.

"Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este că nu avem un brand cunoscut încă (Dave Group este numele sub care operează acest business). În această perioadă în care suntem "bombardaţi" cu oferte de tot felul, oamenii sunt încă reticenţi în a li se oferi un serviciu gratuit, aşa cum facem noi cu clienţii noştri".

Antreprenorul apreciază că afacerea "suferă în acest moment" dacă se referă la fluxul de numerar.

Acest lucru se explică prin faptul că în urma găsirii unui client, banii intră după câteva luni în contul companiei. De exemplu, dacă firma are o cerere din partea unui client în septembrie, atunci aceasta va încasa banii abia la jumătatea lunii decembrie.

"Dacă acum în septembrie avem o cerere de ofertă şi acceptăm condiţiile contractuale, începând cu 1 octombrie trebuie să îl anunţăm pe vechiul furnizor cu cel puţin 30 de zile înainte că vechiul client pleacă. În noiembrie intră în consum la noul furnizor, abia în decembrie se facturează consumul pe noiembrie".

Marius Moise susţine că partea bună este ca banii (nivelul sumei primite fiind în funcţie de consumul în Mw/h al clientului pe care l-a adus) se plătesc lunar atâta timp cât noul client rămâne în portofoliul furnizorului.

Compania pe care este înregistrată această activitate se numeşte Lozici Holding, cu o cifră de afaceri de 52.300 de lei anul trecut (12.400 euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO