Companii

Şeful McDonald’s: Preţurile la terenuri nu mai sunt astronomice, dar sunt mai mari decât în ţări dezvoltate din Europa

Şeful McDonald’s: Preţurile la terenuri nu mai sunt astronomice, dar sunt mai mari decât în ţări dezvoltate din Europa

Foto: AFP

Autor: Cristina Rosca

23.12.2011, 13:50 1190

Daniel Boaje, care ocupă din acest an funcţia de director general al McDonald's, liderul pieţei de restaurante din România, spune că preţurile terenurilor din România au scăzut, însă nu semnificativ. El adaugă însă că proprietarii sunt dispuşi totuşi să negocieze.

"Nu mai sunt preţurile astronomice din perioada de boom. Totuşi, este mai scump să cumperi terenuri în România decât în multe state din Europa, şi chiar state dezvoltate".

Boaje spune că pentru McDonald's prima opţiune este să cumpere terenuri. În prezent McDonald's deţine 32 de drive-through-uri, 17in-store (stradale şi în clădiri de birouri) şi 15 în malluri. Toate restaurantele drive sunt amplasate pe terenuri proprii, în timp ce în cazul unităţilor in-store doar unele sunt pe terenuri proprii.

"În ceea ce priveşte viitorul avem terenuri deja cumpărate, însă nu ştiu când vom deschide acolo. Mai mult avem multe alte negocieri deschise".

Şeful McDonald's spune că pe piaţa locală mai este loc de expansiune, până la un total de 100 de restaurante.

El recunoaşte că faţă de perioada 2006-2008 peisajul s-a schimbat, de aceea există o prudenţă în alocarea capitalului. În acest context Boaje spună că McDonald's va aştepta o revenire a economiei pentru a începe să se extindă mai alert.

În ceea ce priveşte anul viitor Boaje speră la o uşoare creştere a consumului, însă nu înaintează cifre. În 2012, McDonald's va deschide noi restaurante anul viitor, însă nici de această dată nu sunt înaintate cifre. Anul acesta lanţul a deschis un singur restaurant în clădirea de birouri America House.

În ceea ce priveşte businessul McDonald's în 2011, acesta ar putea depăşi 100 de milioane de euro, pentru prima data în istoria de 16 ani a companiei pe piaţa locală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO