Companii

Rombat a vandut baterii de 14,7 mil. euro in T1

Rombat a vandut baterii de 14,7 mil. euro in T1

Compania produce cinci marci de baterii destinate atat automobilelor, autocamioanelor, cat si locomotivelor

19.05.2008, 22:22 34

Compania Rombat din Bistrita, principalul producator autohton de baterii pentru autoturisme, a realizat pe primele trei luni ale anului o cifra de afaceri de peste 14,7 milioane de euro, in crestere cu 165% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
"In lei, evolutia indicatorilor financiari pe primul trimestru este de peste 180% fata de anul trecut. Aceasta crestere substantiala se datoreaza in primul rand dezvoltarii capacitatilor de productie, proiect realizat anul trecut", a declarat pentru ZF Transilvania Elena Sava, director marketing al Rombat.
Conducerea companiei estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de aproximativ 70 de milioane de euro, in crestere cu 143% fata de 2007. "Estimarile noastre pentru acest an se vor realiza in conditiile in care pretul plumbului va fi in jur de 1.800 euro/tona, iar cursul valutar se va pastra la un nivel de aproximativ 3,55 lei pentru un euro. In lei, cresterea cifrei de afaceri va fi de peste 150% fata de anul trecut", a precizat Elena Sava.
Compania Rombat estimeaza ca in 2010 va ajunge la o cifra de afaceri de peste 87 de milioane de euro. Anul trecut firma din Bistrita a realizat o cifra de afaceri de 48,5 milioane de euro, in crestere cu 57% fata de 2006, cand acest indicator s-a cifrat la 30,9 milioane de euro. In aceeasi perioada producatorul a raportat un profit brut de 4,4 milioane de euro.
Potrivit conducerii companiei, evolutia indicatorilor financiari pe anul trecut se datoreaza cresterii productiei, dar si dezvoltarii vanzarilor pe piata externa in 2007, vanzarile la export crescand cu 129% fata de anul precedent. Compania exporta in prezent, in Franta, Portugalia, Belgia, Bulgaria, Italia, Germania, Austria, Moldova si Grecia.
Producatorul de baterii Rombat a realizat anul trecut investitii de aproximativ 6,5 milioane de euro in dezvoltarea fabricii din Bistrita si potrivit conducerii companiei, aceste investitii vor genera o crestere de 50% a capacitatilor de productie. Reprezentantii companiei au mai declarat ca dupa privatizarea din 1990 in fabrica din Bistrita s-au investit peste 9,2 milioane de euro in retehnologizare.
Conducerea companiei estimeaza o cota de peste 55% din piata autohtona de baterii auto, iar proiectele Rombat pentru perioada urmatoare vor fi orientate in principal inspre dezvoltarea pe pietele externe.
Rombat este unicul furnizor de baterii pentru Dacia si furnizor regional pentru producatorul de autoturisme Renault. Compania Rombat livreaza anual catre Dacia-Renault aproximativ 15% din totalul productiei in bucati.
Compania produce cinci marci de baterii (Tornado, Pilot, Cyclon-Calciu, Magma si Terra), destinate atat automobilelor, autocamioanelor, cat si locomotivelor. Numarul total de angajati este de peste 600 de persoane.
Compania Rombat face parte din Rombat Grup, care pe langa compania-mama, producatoare de baterii auto, include Rombat Automobile Bistrita, dealer zonal al Volkswagen, si Prombat Copsa Mica, fabrica de recuperat plumb din baterii auto uzate.

Afacerile Rombat:

Unicul furnizor de baterii pentru Dacia si furnizor regional pentru producatorul de autoturisme Renault;

Livreaza anual catre Dacia-Renault aproximativ 15% din totalul productiei in bucati;

Estimeaza ca in 2010 va ajunge la o cifra de afaceri de peste 87 de milioane de euro;

A realizat anul trecut investitii de aproximativ 6,5 milioane de euro in dezvoltarea fabricii din Bistrita;

Face parte din Rombat Grup, care mai include Rombat Automobile Bistrita, dealer zonal al Volkswagen, si Prombat Copsa Mica, fabrica de recuperat plumb din baterii auto uzate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO