Cel mai mare lanţ britanic de supermarketuri a anunţat închiderea a patru hipermarketuri şi a unui centru de distribuţie din Polonia, notează Deustche Welle.
Interdicţia de deschidere a magazinelor în zilele de duminică şi dezvoltarea discounterilor au afectat rezultatele din această ţară ale retailerului.
Tesco anunţa în luna august a anului trecut că intenţionează să închidă 13 magazine aflate pe pierdere din Polonia, numărul locurilor de muncă ameninţate ridicându-se la 2.200.
Polonia este a doua piaţă străină a Tesco după Thailanda după numărul de magazine.