Retail&Agrobusiness

Nicolae Sofone, Preşedinte, Cooperativa Agricolă Dobrogea Sud: În România nu există o legislaţie care să convingă fermierii să se strângă benevol

Nicolae Sofone, Preşedinte, Cooperativa Agricolă...

Autor: Roxana Rosu

30.10.2017, 12:50 272

În România nu există o legislaţie care să convingă fermierii să se strângă benevol şi nu mă refer aici la fostul CAP. Avem aproximativ un milion de fermieri din care doar 10-15% au suprafeţe mari şi nu au nevoie de asocieri. Restul trebuie să se străngă, altfel nu pot rezista. Trebuie făcute modificări legislative pentru a ne strânge, a spus Nicolae Sofone, Preşedinte, Cooperativa Agricolă Dobrogea Sud, la conferinţa ZF Agribusiness 2017.

Alte declaraţii:

Cooperativa are 19.000 hectare, 41 de societăţi, o medie de 6000 kg/ha la grâu, 7000 kg /ha la orz, peste 3000 kg/ha la floarea soarelui.

În 2009 aveam 4000 media la grâu, când ne-am înfiinţat. Am avut discuţii despre tehnologie, nu se impune nimic membrilor. Noi am primit doar societăţi care se ocupă de cultivarea pământului pentru că altfel apar discuţii.

Agricultura înseamnă zootehnie, cultură mare, horticultură, fiecare zonă are specificul ei. Dacă ai 100 de hectare e greu să trăieşti doar din agricultură mare, e nevoie de investiţii mari, depinzi de vreme. Dacă nu plouă, ne rugăm de asigurător pentru despăgubiri. Au fost discuţii la minister cu privire la refacerea sistemului de irigaţii. Va fi foarte greu să se refacă ce am distrus în 20 de ani.

Terenurile sunt aşa fărâmiţate că e aproape imposibil de reabilitat sistemul de irigaţii.

Sistemul de cooperativă funcţionează foarte bine în alte ţări, cu rezultate foarte bune.

La noi sunt câteva exemple de succes.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO