Companii

"Capsunarii" au dus Blue Air la jumatate din afacerile TAROM

"Capsunarii" au dus Blue Air la jumatate din afacerile TAROM

Gheorghe Racaru: Cursele catre Italia si Spania asigura in prezent circa 56% din venituri

07.04.2008, 18:22 22

Blue Air, compania low-cost care in patru ani a ajuns la aproape jumatate din veniturile celui mai vechi operator de pe piata locala, Tarom, mizeaza in continuare pe cursele in Spania si Italia, care asigura 56% din venituri.
"Cursele catre Italia asigura in prezent circa 36% din venituri, in timp ce cele catre Spania in jur de 20%", a spus Gheorghe Racaru, directorul companiei Blue Air, care a rulat anul trecut afaceri de 95,7 mil. euro.
Blue Air s-a pozitionat ca transportator al muncitorilor romani din strainatate, folosind oportunitatea creata de anularea vizelor catre UE in 2002. Circa 3-4 milioane de romani lucreaza in Uniunea Europeana, dintre care majoritatea in cele doua tari latine.
Blue Air, detinuta de omul de afaceri Nelu Iordache, a ajuns astfel cea mai mare companie aeriana de pe piata locala cu capital privat romanesc, declasand compania de linie regulata Carpatair, care a incheiat anul trecut cu afaceri de circa 82 de milioane de euro.
TAROM a transportat anul trecut 1,9 milioane de pasageri, in timp ce Blue Air a inregistrat un trafic de 900.000 de persoane. Tarom, operatorul national infiintat acum 54 de ani, asteapta afaceri de 276 de milioane de euro in 2008.
Blue Air, compania creata la sfarsitul anului 2004 de omul de afaceri roman Nelu Iordache, a operat inca de la inceput zboruri catre Italia si Spania, unde sunt stabilite cele mai mari comunitati de romani, pariind in primul an si pe destinatii din Olanda sau Turcia, disparute acum de pe harta liderului low-cost local.
Cifra de afaceri a Blue Air s-a dublat de la an la an, saltul de la 24 de mi-lioane de euro in 2005 la peste 90 de milioane de euro in 2007 fiind sustinut de noile curse catre Italia.
Blue Air detine circa 50- 60% din piata locala low-cost, potrivit estimarilor reprezentantilor companiei.
Cei mai mari competitori sunt Wizz Air (Ungaria) sau MyAir (Italia). Wizz Air a incheiat anul trecut cu afaceri de circa 30 de milioane de euro si cu un trafic estimativ de 415.000 de pasageri, apropiat de cel al MyAir de 420.000.
Cel mai mare operator low-cost din Europa, Ryanair, a intrat abia in 2008 pe piata locala. Piata totala low-cost este estimata la circa 200 mil. euro, iar a transportatorilor aerieni traditionali este, potrivit IATA (Asociatia Internationala a Transportatorilor Aerieni), de 400 mil. euro.
Un bilet low-cost poate costa, in timpul promotiilor, si zero euro cu taxa de aeroport, dar si 200 de euro, daca este luat in ultimul moment. In timp ce numarul destinatiilor din Franta sau Germania operate de Blue Air nu a crescut puternic din 2004 incoace, numarul aeroporturilor din Italia se ridica la sapte, iar numarul de zboruri saptamanale catre destinatiile din aceasta tara au ajuns la circa 40% din total.
"Urmarim sa marim in continuare frecventele pe Spania si Italia, unde ne mai tenteaza 1-2 destinatii. Gradul minim de ocupare pentru ca o cursa spre Italia sa fie profitabila este de 72-75%, in timp ce catre Spania, unde zborurile sunt de circa trei ore, este necesar un gard de incarcare de circa 80%", a precizat Racaru, care a afirmat ca in momentul de fata nicio alta tara nu are un potential atat de ridicat.
"Pentru viitor ne uitam si la tari precum Elvetia sau Scandinavia, precum si catre zona de sud-est a Europei, precum Ucraina, Croatia, Slovenia sau Macedonia", adauga Racaru.
In Romania, Blue Air este prezenta pe trei aeroporturi in afara Bucurestiului, Bacau, Arad si Sibiu, vizand si intrarea in nord-vestul tarii. "Extinderea este blocata de infrastructura aeroporturilor din Romania, care nu permit de multe ori aterizarea unor aeronave mai mari", a precizat Racaru.
Dupa ce anul trecut a dus discutii pentru vanzare, Blue Air revine in acest an cu ideea listarii la bursa, realizand anul trecut primele investitii in achizitia propriilor aeronave, care vor sosi in 2013. Pana atunci, Blue Air prefera sa opereze cu cinci avioane inchiriate, alte trei aeronave urmand sa soseasca in acest an.
In 2007 Nelu Iordache, fondatorul si proprietarul companiei, a purtat discutii pentru vanzarea Blue Air cu compania elena Aegean Airlines, dupa ce in urma cu doi ani Iordache a avut negocieri in acest sens si cu operatorul ungar Wizz Air. Potrivit lui Iordache, pretul cerut pe Blue Air depasea 30 mil. euro.
"Nu ducem negocieri cu nicio companie si cred ca vom initia demersurile de listare. Vrem sa ne listam atat la bursa din Romania, cat si la una din afara, cel mai probabil in Londra. Sunt exemple de companii care au avut un real succes prin listare, cum ar fi Aegean Airlines sau Sky Europe", a afirmat Racaru.
Blue Air a incheiat anul trecut cu o marja de profit de circa 1%. Compania a facut recent o majorare de capital de 6 mil. euro facuta de o alta firma a lui Iordache, Romstrade. Romstrade a preluat 10% din actiunile Blue Air, alte 10% intrand in posesia lui Racaru.
"Mutarea de pe Baneasa pe Otopeni a generat costuri de 3 milioane de euro anul trecut, ceea ce a generat un profit scazut. Pentru acest an vizam o marja de profit de 2%-3%", a mai spus Racaru, care a afirmat ca pachetul de 10% pe care il detine la Blue Air a fost un cadou facut de actionarul majoritar.
Blue Air si alti operatori low-cost au fost de mai multe ori tintele unor plangeri ale pasagerilor, dar pana in acest moment nu au fost aplicate amenzi majore.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO