Companii

Piaţa berii a scăzut cu 5% în primele trei luni ale anului

Piaţa berii a scăzut cu 5% în primele trei luni ale anului

Autor: Ioana David

12.06.2012, 00:00 253

Piaţa de bere a scăzut cu 5% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011 după ce anul trecut industria consemnase o stabilizare, arată datele Asociaţiei Berarii României.

"Scăderea consumului de bere în primul trimestru din 2012 a fost influenţată în special de vremea rece şi zăpada abundentă din ianuarie - februarie care a făcut ca oamenii să renunţe la bere. Acest factor s-a adăugat unui context deja nefavorabil, respectiv faptul că românii îşi numără fiecare leu, ceea ce face ca şi un produs popular, aşa cum este berea, să fie mai puţin accesibil", a spus Constantin Bratu, director general al Asociaţiei Berarii României.

ZF a calculat că în primul trimestru al anului s-au vândut 2,65 milioane de hectolitri de bere (care ar corespunde unui nivel de 265 milioane de litri sau peste 530 mil. doze), cu o valoare 279 mil. euro. Calculele s-au bazat pe faptul că preţul unui litru de bere în retail este de 0,8 euro (segment care deţine 72% din piaţă) şi de 1,7 de euro în HoReCa (hoteluri, restaurante - segment care deţine 28% din piaţă), potrivit unui studiu al firmei de consultanţă Ernst&Young aferent anului 2010. În piaţa de bere se vând anual 17 milioane de hectolitri, iar în 2011 consumul a stagnat după doi ani de scăderi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO