Companii

Pernod Ricard isi pregateste fotoliul de lider dupa preluarea Allied Domecq

25.04.2005, 19:25 45

Achizitionarea de catre francezii de la Pernod Ricard impreuna cu americanii de la Fortune Brands a celui de-al doilea jucator de pe piata mondiala a bauturilor spirtoase - Allied Domecq din Marea Britanie - va aduce, cel mai probabil, un nou lider pe piata romaneasca a bauturilor spirtoase importate. In plus, fuziunea lasa unele semne de intrebare privind viitorul uneia dintre cele doua companii.

Pernod Ricard locul trei anul trecut in piata, cu 11%, va prelua cateva marci importante ale Allied Domecq, urmand sa-si adjudece o cota de piata de circa 50%. Allied Domecq Romania mai distribuie marci ale americanilor de la Brown & Forman (Jack Daniel''s si Finlandia) si ale altor englezi, C&C Group Plc. (Tullamore Dew si Carolans).

Surse din industria bauturilor spirtoase sustin ca este foarte probabil ca francezii sa continue vanzarile pe piata romaneasca prin filiala lor, renuntand la structura Allied Domecq Romania, unde 51% din actiuni sunt detinute de Allied Domecq, iar 49% de actionarii de la Murfatlar Romania.

"Nu comentez", spune Corneliu Valsan, directorul general al Pernod Ricard Romania. Tudor Furir, country manager al Allied Domecq Romania, sustine ca nu are informatii suplimentare fata de cele publicate la sfarsitul saptamanii trecute la nivel international.

Sursele citate sustin ca actionarii de la Murfatlar invoca un acord de distributie incheiat cu Allied Domecq prin care isi pot pastra rolul lor de distribuitor pe piata romaneasca a marcilor Allied Domecq, chiar si dupa schimbarea actionariatului companiei mama. Oficialii Murfatlar nu au dorit sa furnizeze comentarii pe marginea acestei probleme.

Aceleasi surse spun ca o alta varianta ar fi preluarea de catre Fortune Brands sau Brown & Forman a structurii de distributie detinute de Allied Domecq Romania.

Pernod Ricard distribuie pe piata romaneasca marcile de whisky Chivas Regal, 100 Pipers, Quenne Anne (imbuteliat in Romania), Jameson, romul Havana Club, bitterul Ramazzotti Amaro ginul Seagram''s si vodca Wyborowa. Pernod Ricard Romania a avut anul trecut vanzari de 4 milioane de euro, in crestere cu 35% fata de anul anterior.

Actuala structura a Pernod Ricard Romania este formata pe scheletul Seagram Romania a carei companie mama a fost preluata de francezi la nivel global in urma cu patru ani.

Allied Domecq Romania vinde brandurile de whisky Ballantine''s si Teacher''s, ginul Beefeater, cognacul Courvoisier, dar si marci ale altor producatori: whisky Jack Daniel''s si vodca Finlandia ale americanilor de la Brown & Forman si Tulamore Dew si Carolans ale englezilor de la C&C.

Estimarile privind vanzarile Allied Domecq, care detine o cota de piata de aproximativ 55% din bauturile spirtoase importate, erau anul trecut de aproape 13 milioane de euro, in crestere cu circa 45% fata de anul anterior.

Vanzarile de bauturi spirtoase din import au o cota de piata de 2% din piata totala a bauturilor alcoolice, ajungand la o valoare anuala de circa 30 de milioane de euro.

Pe langa cei doi jucatori, pe piata mai sunt prezenti GFS Bucuresti, distribuitorul liderului mondial Diageo, Cristalex Bucuresti ce importa marcile italienilor de la Campari si suedezii de la V&S Spirits si Lerida International cu marcile locului trei de pe piata mondiala, Bacardi Martini.

In urma tranzactiei Pernod Ricard a preluat brandurile Ballantine''s, Beefeater, Malibu, Kahlua si Cordon Rouge, in timp ce in portofoliul Fortune Brands au intrat Sauza, Maker''s Mark, Courvoisier, Canadian Club si Laphroaig.

stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO