Companii

Nu toate pariurile fondurilor de investiţii sunt câştigătoare. Casa Rusu e în concordat preventiv, Paravion a intrat în insolvenţă şi a dispărut, iar Energobit a fost salvat cu banii fondatorilor

Nu toate pariurile fondurilor de investiţii sunt...

Autor: Cristina Roşca

28.07.2023, 00:07 2845

Fondurile de private equity, cunoscute pentru abilitatea de a multiplica banii investitorilor, fac şi pariuri necâştigătoare. Cel mai recent exemplu, ce datează din 2023, este concordatul companiei care operează producţia grupului Rus Savitar - Casa Rusu, activ în piaţa de mobilier.

Fondul de investiţii Greenbridge Partners a preluat în 2019 un pachet majoritar (75%) din acest grup, pentru ca anul trecut să cumpere şi restul de acţiuni de la an­treprenorul fondator. În 2023, compania care operează pro­ducţia a intrat în concordat preventiv la propria ce­re­re. Nu toate pariurile fondurilor de investiţii sunt câşti­gătoare. Uneori, contextul de piaţă se schimbă. Alteori, relaţia dintre cumpărător şi acţionarul minoritar – antreprenorul fondator – e dificilă. Există şi cazuri când fondul nu poate să iasă la timp pentru că nu găseşte cumpărător. Sau nu la preţul pe care el îl spera.

Evoluţia pieţei a făcut ca nici estimările fondului Innova Capital în ceea ce priveşte businessul Energobit să nu se îndeplinească. Grupul a fost ulterior răscumpărat şi salvat de fondatori.

Uneori însă, nu se găsesc soluţii salvatoare.

În 2017, agenţia de turism Paravion, deţinută de fondul GED, a intrat în incapacitate de plată. Astăzi, şase ani mai târziu, site-ul Paravion e nefuncţional, iar businessul nu mai există.

Astfel de exemple sunt numeroase şi nu sunt specifice pieţei locale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO