Companii

Marius Ghenea investeste 1,6 milioane de euro in opt cafenele Testa Rossa pana in 2011

Marius Ghenea investeste 1,6 milioane de euro in opt cafenele Testa Rossa pana in 2011

Marius Ghenea, presedintele Italian Coffee Concept: Vom incepe cu locatii ancorate in malluri deoarece estimam ca acestea ne vor oferi un trafic constant si vanzari corespunzatoare, urmand ca dupa primele unitati in centre comerciale sa incercam si o deschidere de cafenea flagship stradal.

16.10.2008, 15:00 92

Investitia in aceasta prima unitate se ridica la 250.000 de euro, planurile lui Ghenea vizand deschiderea a opt cafenele pana in 2011. "Pentru 2009, tinta noastra este sa depasim vanzari de 500.000 de euro in prima locatie, dar tintele de vanzari vor depinde mult de posibilitatea de a da in folosinta si urmatoarele unitati. La finalul anului viitor vom avea doua sau chiar trei locatii, in functie de dezvoltarile comerciale de malluri care vor fi disponibile", a declarat pentru ZF Marius Ghenea, care a obtinut contractul de masterfranciza a lantului de cafenele pentru Romania prin intermediul companiei Italian Coffee Concept.
Prima cafenea se intinde pe o suprafata de 130 de metri patrati, dar majoritatea unitatilor Testa Rossa care se vor deschide la nivel local vor avea o suprafata cuprinsa intre 80 de metri patrati si 120 de metri patrati, iar investitia se va incadra intre 150.000 de euro si 250.000 de euro.
"Vom incepe cu locatii ancorate in malluri deoarece estimam ca acestea ne vor oferi un trafic constant si vanzari corespunzatoare, urmand ca dupa primele unitati in centre comerciale sa incercam si o deschidere de cafenea flagship stradal. Apoi vom continua deschiderile atat pe high-street, cat si in malluri, in functie de oportunitatile sau constrangerile pe care piata spatiilor comerciale ni le va prezenta in viitor", spune Ghenea.
Planul minimal de deschidere cuprinde opt unitati pana la finalul anului 2011, majoritatea cafenelelor urmand sa fie deschise in Bucuresti, iar restul in marile orase ale tarii, cum ar fi Timisoara, Cluj sau Constanta. "Investitia totala pentru prima perioada de dezvoltare a retelei va fi de peste 1,5 milioane de euro", completeaza Ghenea.
Testa Rossa se adreseaza unui public tinta mediu si peste mediu, iar portofoliul de produse va include, pe langa numeroasele sortimente de cafea, si marci de vinuri albe si rosii, vinuri spumante (prosecco si sampanie), sandiciuri, gustari sau deserturi.
In momentul de fata, din punct de vedere numeric, piata este dominata de cafenele locale individuale (single-location), fapt ce conduce la ideea ca piata este inca nedezvoltata. Acesta a fost si motivul pentru care Marius Ghenea a hotarat sa investeasca intr-o franciza pe piata cafenelelor, tendinta care se va simti, spune el, pe termen mediu si lung.
"Ca segment de business, piata cafenelelor este in plina dezvoltare in Romania, asa ca desi au aparut deja multe marci valoroase si exista numeroase initiative noi care acum se pregatesc sa intre pe piata, este o perioada oportuna pentru o asemenea investitie. Pe termen mediu si lung, piata va fi dominata de asemenea investitii tip retea de franciza", crede presedintele Italian Coffee Concept.
Marius Ghenea, care nu exclude intrarea si pe alte segmente conexe, este actionar majoritar in compania care aduce in Romania Testa Rossa, cu 70% din actiuni, restul fiind detinute de un antreprenor roman, coleg al omului de afaceri.
De curand, pe aceeasi piata a intrat si Octavian Radu, administratorul grupului RTC, care a adus la nivel local reteaua de cafenele Cup&Cino si care a intrat in competitie cu lanturi mari, cum ar fi Turabo Cafe controlata de Tudor Dragomir Niculescu, City Cafe a lui Dragos Petrescu sau Cafepedia, condusa de Catalin Mahu.
Retelele autohtone de cafenele au o politica de extindere mult mai agresiva decat cele internatioanale, printre care se numara Starbucks Coffee sau Gloria Jeans. Daca Turabo a ajuns sa numere 28 de unitati, iar Cup&Cino, de exemplu, vizeaza atingerea unui prag de 70 de cafenele pana la sfarsitul anului viitor, Gloria Jeans si Starbucks sunt prezente momentan doar in patru locatii.
In prezent, cafenelele din Capitala inregistreaza in medie un consum de 500 de cafele pe zi, o contributie importanta avand-o si centrele de birouri dezvoltate in apropierea acestora. Jucatorii estimeaza pentru acest an o valoare a pietei de pana la 150 de milioane de euro, in crestere cu 15% fata de anul anterior, evolutie care se va mentine si in anii urmatori.
 
Investitiile lui Ghenea
 
  • Marius Ghenea s-a retras in 2001 din compania de distributie IT Flamingo, pe care a fondat-o, pentru a dezvolta afaceri de tip business angel.
  • In 2003 a investit in compania FIT Distribution, specializata in distributia de tehnica de calcul.
  • In paralel a dezvoltat site-urile magazinelor online pcfun.ro si electrofun.ro si a investit in advertising prin firma Casia.
  • In 2007 a achizitionat 51% din actiunile producatorului de tigle metalice VikingProfil din Ploiesti.
  • Anul acesta a intrat pe piata cafenelelor prin aducerea la nivel local a retelei Testa Rossa, iar planurile de dezvoltare includ extinderea afacerilor si pe alte segmente conexe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO