Companii

MARII PANGLICARI: Între 2004 şi 2013, Transporturile au primit 25 de miliarde de euro; patru premieri au inaugurat 400 de km de autostradă

MARII PANGLICARI: Între 2004 şi 2013, Transporturile au...

Autor: Gândul

13.08.2013, 10:58 687

România are în prezent 546 de kilometri de autostrăzi şi variante de ocolire la standard de autostradă. Dintre aceştia, 431 kilometri au fost construiţi după 1989, de unde reiese că în fiecare an România a construit în medie circa 18 km de autostradă, în timp ce alte ţări inaugurează anual câte 200-300 de km de autostradă.

Gândul a calculat recent, pe baza celor mai recente informaţii Eurostat, că România deţine cea mai mică reţea de autostrăzi pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Avem doar 2,4 centimetri de autostradă pe cap de locuitor, de trei ori mai puţin decât bulgarii şi de opt ori mai puţin decât germanii.

Premierii care s-au succedat de-a lungul anilor s-au înghesuit să ţină discursuri şi să taie panglicile tricolore la bucăţi de autostrăzi, uneori fiind inaugurat chiar şi de două ori acelaşi tronson, mai întâi pe un sens, şi apoi şi pe celălat sens de circulaţie, sau mai întâi câţiva km şi apoi restul.

Citiţi mai multe detalii pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO