Companii

Mărcile private au ajuns la 15% din piaţa de mezeluri

Mărcile private au ajuns la 15% din piaţa de mezeluri

Autor: Mădălina Dediu Panaete

20.01.2016, 00:07 623

Mărcile private ale marilor reţele de magazine au ajuns să reprezinte cumulat 15% din vânzările de carne procesată, o categorie care include produse precum salam, cârnaţi sau crenvurşti şi care se ridică la 3,6 mld. lei anual.

„Mărcile private deţineau în 2014 un procent de 14,8% în volum şi 12,9% în valoare în totalul pieţei de carne procesată“, a spus Simona Stoica, statistician în cadrul companiei de cercetare de piaţă Vektor Marktforschung.

Astfel, marile reţele de magazine au ajuns să domine şi unul din cele mai mari segmente din piaţa alimentară, românii fiind mari consumatori de mezeluri.

În 2014, s-au consumat aproape 140 de milioane de kilo­grame de carne procesată în România, adică echi­valentul a zece bucăţi de salam de 250 de grame per capita lunar, conform calculelor ZF.

Mărcile private au ajuns să pună presiune şi pe segmentul de mezeluri după ce au „cucerit“ şi pieţe precum lactatele sau uleiul.

Însă, chiar dacă mărcile „no name“ au împreună o cotă importantă din piaţă, brandurile româneşti cu tradiţie con­tinuă să ocupe locuri importante pe acest segment. Branduri precum Cris-Tim sau Fox, deţinute de antre­pre­nori locali, ocupă următoarele locuri în clasament.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO