Companii

Leontin Suciu a plecat de la conducerea Glencore după 17 ani

Leontin Suciu a plecat de la conducerea Glencore după 17 ani

Autor: Gabriel Razi

25.01.2013, 00:07 2962

Leontin Suciu (54 de ani), cel care a ocupat în ultimii 17 ani poziţia de country manager pentru România al traderului de materii prime Glencore, şi-a dat demisia invocând motive personale. Pentru moment fotoliul de country manager din România al traderului rămâne liber, compania fiind în căutarea unui executiv pentru a prelua conducerea afacerilor locale ale traderului.

"În acest moment mă aflu în perioada de preaviz. Demisia mea din poziţia de country manager al Glencore ţine de motive personale. M-am despărţit de Glencore de comun acord, civilizat şi în condiţii de normalitate. Perioada în care am condus compania este foarte greu de caracterizat. Atunci când am venit era o anumită structură, acum sunt cu totul alte structuri. Îmi amintesc că atunci când am preluat conducerea compania rula în România câteva zeci de milioane de dolari, iar acum rulează peste 200 de milioane de euro", a declarat pentru ZF

Suciu, care a fost până acum o prezenţă rară în presă.

Glencore este cel mai mare trader de materii prime la nivel mondial, cu afaceri de 186 mld. euro.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO