Companii

Importatorul Jack Daniel's preia distributia Metaxa

07.11.2007, 18:42 129

Compania BDG Import, distribuitorul brandurilor Jack Daniel's, Heinz, Corona si Evian, a incheiat recent un parteneriat cu producatorul francez Remy Cointreau prin intermediul caruia a devenit unicul distribuitor pe plan local al brandurilor Metaxa, Cointreau, Passoa, Remy Martin si Piper Heidsieck. Aceste branduri au fost distribuite pana in prezent de Sollers PPD (Metaxa) si de catre Cristalex. In urma realizarii acestui parteneriat, reprezentantii BDG Import estimeaza pentru anul viitor rezultate financiare de circa 30 mil. euro, dintre care aproximativ sase milioane de euro vor fi generate doar din importul si distributia produselor marca Remy Cointreau, in conditiile in care pentru anul acesta BDG vizeaza o cifra de afaceri de 20 mil. euro Decizia reprezentantilor Remy Cointreau de a alege BDG Import ca unic distribuitor a fost luata datorita portofoliului actual al distribuitorului si ritmului de crestere al companiei in ultimii doi ani. Remy Cointreau Groupe este una dintre cele mai mari companii europene de pe piata de cognac, lichior si sampanie, dar si a bauturilor spirtoase. Compania franceza a inregistrat in anul financiar 2006-2007 o cifra de afaceri de aproximativ 800 de milioane de euro si estimeaza pentru anul curent o crestere de 20% a cifrei de afaceri, pana la peste 950 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO