Companii

GFR: Contractul de privatizare a CFR Marfă va fi semnat săptămăna viitoare

GFR: Contractul de privatizare a CFR Marfă va fi semnat...

Autor: Liviu Iancu

28.06.2013, 15:48 358

Contractul prin care Grup Feroviar Român (GFR) preia 51% din CFR Marfă este în stadiul de obţinere a avizelor din partea statului şi va fi semnat, cel mai probabil, săptămâna viitoare, a declarat directorul general al GFR, Sorin Chinde, la conferinţa Mediafax Talks about Transport&Logistics.

"Contractul de vânzare a CFR Marfă este în stadiul de obţine a tuturor avizelor necesare din partea vânzătorului, adică statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor. Când aceste avize vor fi obţinute, contractul va fi semnat. Probabil săptamâna viitoare", a spus Chinde.

El a afirmat că GFR vizează îmbunătăţirea serviciilor CFR Marfă şi eficientizarea activităţii companiei.

Chinde a aratat că sunt câteva lucruri ineficiente la CFR Marfă, printre care modul de organizare a exploatării, relaţiile cu clienţii şi abordarea pieţei.

"Toate aceste domenii vor trebui să treacă printr-un proces de regândire", a mai spus el.

Grup Feroviar Român este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi face parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.

GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Potrivit ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, în prezent CFR Marfă mai are datorii de aproximativ 100 de milioane de euro, pe care le va prelua GFR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO