Companii

Generaţia care trebuie să schimbe România

Generaţia care trebuie să schimbe România

Autor: Ioana Mihai

06.06.2011, 23:54 1207

Antreprenorii care au croit afaceri de succes, tinerii cu ocarieră inter­naţională impresionantă şi care s-au întors în ţarăsau care conduc de la Bucureşti dezvoltarea companiilor lor în maimulte ţări, directorii care mânuiesc bugete şi oameni cu mult maimult spor decât orice ministru prezent sau trecut sunt cu toţii oechipă de 600 de oameni care pot schimba România.

Şi chiar pot, pentru că munca în companii private i-aîndepărtat de tiparul politicianului local, dedicat mai multpropriilor interese, într-o oarecare măsură intereselor de partidşi deloc interesat de starea economică şi socială a comunităţiicare l-a propulsat şi pe care se susţine, practic.

"Ceea ce trăim astăzi din punct de vedere economic nu estealtceva decât un context de business, context care creează o starede urgenţă şi ne forţează pe toţi să ieşim din zona de confort.Avem o serie de oportunităţi, cum ar fi aceea de a schimba direcţiaşi de a reinventa organizaţia; de a dezvolta noi talente; de acumpăra asset-uri la o valoare mai mică; de a reorganiza echipa devânzări; de a avea o altă abordare în marketing şi în piaţă; de aoptimiza costurile etc. Cel mai mare risc este să nu întreprindemnimic şi să ne aşteptăm la aceleaşi rezultate", spune MihaiMa­rinescu, country manager la Coca-Cola HBC Moldova.

Cei 600 de oamenicare trebuie să schimbe România

La o privire rapidă abordarea lui Ma­ri­nescu poate părea strictde busi­ness, dar oare reinventarea, reorga­nizarea şi optimizareacosturilor şi a cheltuielilor nu sunt acum principalele deziderateale societăţii româneşti în ansamblu? La întrebarea dacă sunttentaţi de o funcţie în administraţia publică sau în guvern,majoritatea tinerilor răspund "nu". Pentru că antreprenoriatul estemai tentant, dar şi din cauza "numărului mare de oameni dintr-oaltă epocă, pe care nu-i poţi schimba", după cum spune AdrianFlorea, managing partner la Trend Consult, sau pentru că "arînsemna să faci compromisuri mari şi să fii predispus să te sune«sponsori» la orice oră din zi şi din noapte", consideră BogdanDancău, managing director - finance la Atrium European RealEstate.

Avem de-a face, aşadar, cu o formă de respingere de către tineria politicii aşa cum a fost ea înţeleasă şi făcută în România întimpul ultimilor 20 de ani de guvernări de dreapta sau de stânga.Bogdan Georgescu, managing partner la Colliers International, credecă politica românească este de fapt o formă de trafic de influenţă:"România nu are nevoie de politică, ci de oameni cinstiţi şicapabili să ia măsuri de redresare a vieţii economice, sociale şide organizare a statului şi a societăţii".

Încurajarea sectorului privat este tema care revine cel mai desîn discursul tinerilor manageri, fie că este vorba de încurajareaantreprenoriatului în rândurile foştilor angajaţi la stat, prinacordarea temporară de facilităţi fiscale, fie privatizareainstituţiilor unde statul este un slab manager.

Mugur Dogariu, directorul filialei locale a companiei britanicePayPoint, vorbeşte despre facilităţi fiscale în domeniile economicecheie, în producţie şi servicii, precum şi despre încurajareainvestiţiilor străine directe, iar Bogdan Putinică, directorulproducătorului de soft Enea România, aminteşte de încurajareaexporturilor şi a companiilor ce reinvestesc profitul şi creeazălocuri de muncă. Cornelia Coman, directorul ING Asigurări de Viaţă,insistă pentru o reformă reală a statului, prin eliminarea saudiminuarea corupţiei şi a incom­petenţei din administraţie,refacerea resurselor de finanţare a economiei şi orientareaacestora către proiectele de infra­structură şi către îmbunătăţireaserviciilor publice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO