Companii

FP: Companiile energetice îşi revizuiesc strategiile şi ar putea ieşi din unele pieţe. România nu este exlcusă

 FP: Companiile energetice îşi revizuiesc strategiile şi ar putea ieşi din unele pieţe. România nu este exlcusă

Foto: Octav Ganea

Autor: Roxana Petrescu

22.11.2011, 17:37 449

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, acţionar minoritar în aproape toate companiile importante de energie din România, spune că la acest moment giganţii energetici trec printr-o perioadă de revizuire a strategiilor, nefiind exclusă ieşirea din anumite pieţe, inclusiv din România. Konieczny a spus că dacă se va lua decizia vreunui exit, Fondul Proprietatea ar putea fi interesat de anumite achiziţii, deşi în urmă cu an tot el preciza că cele mai puţin interesante participaţii sunt cele din zona reglementată a energiei, adică tocmai acolo unde au intrat toţi greii energetici europeni: Enel, CEZ, E.ON şi GDF Suez prin privatizarea fostelor filiale Electrica sau a Distrigaz-urilor.

Nemţii de la E.ON, care au activităţi de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale şi a energiei electrice după ce au preluat în 2005 fostele Distrigaz Nord şi Electrica Moldova, trec printr-un proces major de restructurare la nivel de grup după ce Germania a anunţat că va renunţa complet la energia nucleară până în 2022. Astfel, pe termen mediu, 11.000 de angajaţi ai grupului vor fi concediaţi. În România principala nemulţumire a grupului este legată de preţul gazelor, E.ON spunând în repetate rânduri că înregistrează pierderi din cauza faptului că preţul reglementat nu-i acoperă costurile de achiziţie. Dincolo de businessul de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale şi a energiei electrice, nemţii de la E.ON nu au progresat în niciun alt proiect în România, deşi au analizat mai multe investiţii în producţia de energie electrică.

În aceeaşi situaţie se află şi GDF Suez care în afară de businessul format în jurul fostului Distrigaz Sud, nu a dezvoltat nimic semnificativ în România.

Italienii de la Enel şi cehii de la CEZ sunt însă implicaţi în proiecte majore, ambele grupuri anunţând deja planuri de investiţii pe termen lung.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO