Companii

Fostul sef al Global Finance, director de operatiuni la Tiriac

15.07.2009, 19:04 60

Stelian Dragan, care la inceputul acestui an fusese numit director de investitii al fondului de investitii Global Finance, a fost recrutat de Tiriac Holdings pentru pozitia de chief operations officer (COO - director de operatiuni). El a inceput sa lucreze in cadrul grupului fondat de Ion Tiriac in urma cu cateva saptamani.
"Am decis de curand sa ma alatur echipei de management a Tiriac Holdings, luand in considerare oportunitatile profesionale oferite de aceasta pozitie nou creata de director de operatiuni", a spus Dragan.
El a avut un mandat extrem de scurt la Global Finance, dupa ce anterior a lucrat timp de peste opt ani pe piata financiara internationala, in cadrul unor grupuri precum Bear Stearns & Co si Deutsche Bank Securities.
"Pozitia de COO pe care o ocupa este nou-creata in structura grupului si se afla in directa subordonare a dlui Petru Vaduva, CEO Tiriac Holdings. Rolul dlui Dragan este acela de a aduce la un numitor comun toate activitatile operationale ale Tiriac Holdings, in special pe segmentele imobiliare, leasing si transport aerian de tip VIP charter", a declarat Cristina Munteanu, corporate communication director al Tiriac Holdings.
Global Finance nu a nominalizat inca o persoana care ii va succede in functie lui Dragan.
"Suntem in cautarea unei persoane care sa il inlocuiasca, iar intre timp Theodore Kiakidis de la sediul central din Grecia va coordona operatiunile locale ale Global Finance", au spus reprezentantii fondului de investitii.
Venirea lui Dragan la Tiriac are loc la numai cateva zile dupa ce grupul a anuntat schimbari si in businessul auto. Astfel, Catalin Gavra, care de un an conducea divizia de retail auto a holdingului, a plecat din companie, decizia fiind luata de comun acord cu actionariatul. Conducerea interimara a retelei de dealeri TiriacAuto a fost preluata de Viorel Eremia, directorul general al TiriacAuto Brasov. Tot in auto, Dragos Draghici, unul dintre cei mai vechi executivi din cadrul grupului Tiriac, care a detinut functia de director general in cadrul Hyundai Motor si Premium Auto, a preluat conducerea celor patru importatori din cadrul grupului Romcar (Ford), M Car Trading (Mitsubishi), Premium Auto (Land Rover si Jaguar) si Hyundai Motor.
Grupul lui Ion Tiriac a avut in 2008 afaceri de circa
1,7 mld. euro, conform oficialilor grupului, cea mai mare parte din aceste venituri fiind atrase de vanzarile de masini.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO