Companii

Familia Mudura îşi consolidează prezenţa în Oradea prin achiziţia Oradea Shopping City cu 8 mil. euro

Familia Mudura îşi consolidează prezenţa în Oradea...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

06.09.2018, 00:07 2523

♦ Centrul comercial Oradea Shopping City ajunge la cel de-al treilea proprietar.

O companie controlată de acţionarii mallului Lotus Center din Oradea a cumpărat cu opt milioane de euro centrul comercial Oradea Shopping City, aflat în faliment. Proiectul a fost vândut de lichidatorul Expert Insolvenţă SPRL, care a preluat complexul după ce firma Shopping­city Oradea SRL (fosta Shopping Center Holding) a intrat în faliment. Tranzacţia a avut loc pe 2 august.

Practic, achiziţia Oradea Shopping City a fost făcută de firma Sapient Center, deţinută de Lotus Center (cu 70% din acţiuni) şi de Alexandru Pop (cu 30%), potrivit datelor de pe site-ul listafirme.ro. La rândul său, Lotus Center SA este deţinută de trei asociaţi - Alexandru Mudura (85%), Elisabeta Ileana Mudura (10%) şi Felicia Cornelia Tent (5%), conform aceleiaşi surse. Familia Mudura mai deţine centrul comercial Lotus Center, tot din Oradea.

„Clădirea va fi modernizată, reamenajată pentru a răspunde cerinţelor reale ale pieţei şi va avea funcţiuni comerciale. Este preconizată o deschidere a centrului în a doua jumătate a anului viitor“, spune Felicia Tent, administrator al Lotus Center SA.

Oradea Shopping City a ajuns astfel la al treilea proprietar după ce investitorii iniţiali - irlandezii de la Mivan - au vândut mallul către Shoppingcity Oradea SRL, deţinută de un offshore cipriot, iar acum a fost preluat de Sapient Center.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO