Energie

Sistemul energetic, pus la test de prima zăpadă. Preţul energiei a sărit cu 20% după oprirea unui reactor de la Cernavodă, iar cărbunii şi apele au domolit capriciile vântului

Sistemul energetic, pus la test de prima zăpadă....

Autor: Roxana Petrescu

09.01.2017, 15:00 1357

Modul în care a reacţionat sistemul energetic la prima situaţie delicată din această iarnă a fost un adevărat spectacol, evoluţia în timp real a acestuia putând fi urmărită live chiar pe site-ul Trans­electrica.

Producţia de energie şi-a schimbat structura de la oră la oră, mai ales în funcţie de intensitatea vântului, iar ieşirea din funcţiune a unui reactor de la Cernavodă a săltat deodată preţul energiei cu 20%, ridicând provocări suplimentare funcţionării sistemului. Mixul de producţie şi-a dovedit încă o dată importanţa.

În seara zilei de joi 5 ianuarie ziua în care au avertizările meteo au început să-şi producă efectele, în jurul orei 18:00, producţia de energie atin­gea un maxim de peste 10.000 MW, hidro­centralele şi cărbunii acoperind peste 65% din necesar. Turbinele eoliene erau „în pauză“, numai 1% din producţia de energie fiind asigurată de vânt, chiar dacă în acest interval se înregis­trează vârful consumului de energie.

Odată cu intensificarea vântului, structura producţiei de energie avea să se schimbe drastic. Astfel, în jurul orei 3 dimineaţa eolienele asigurau circa 33% din producţia de energie, hidrocen­tralele ieşind aproape din joc. Ponderea cărbu­nilor a rămas semnificativă, această sursă fiind responsabilă pentru 25% din producţia de energie de la acea oră.

Producţia de energie eoliană este luată cu prio­ritate în sistem, fiind imposibilă stocarea acesteia. De obicei ies din funcţiune unităţile foarte flexibile, ceea ce nu este cazul termo­cen­tralelor. Costul de producţie este un alt factor care modelează de­cizia de intrare sau ieşire a unor unităţi din schema de producţie.

Pentru a face lu­cru­rile şi mai „inte­re­sante“, în jurul orei 9, în di­mineaţa zilei de 6 ianaurie, un reactor al centralei de la Cerna­vodă a ieşit din funcţiune.

„Nuclearelectrica anun­ţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost de­conec­tată, din cauze ex­terne, de la Sistemul Ener­ge­tic Naţional (SEN) în dimineaţa zilei de 06 ianuarie 2017, ora 08:25, din cauza unei pertur­baţii pe o linie de evacuare pu­tere de 400KV în SEN, apa­r­ţinând ope­ra­to­rului de transport al energiei elec­trice. Această perturbaţie apă­rută din cauza vremii nefa­vo­rabile din zonă a produs deco­nectarea automată a turbogene­ra­torului Uni­tăţii 1 de la SEN, reactorul rămânând în funcţiune la un nivel redus de putere“, a spus Daniela Lulache, directorul general al Nuclear­electrica.

Sistemul s-a repliat, hidrocentralele şi termocentralele preluând greul producţiei de energie.

Bursa de energie OPCOM a reacţionat însă imediat la vestea ieşirii din scenă a unui reactor de la Cernavodă, una dintre cele mai ieftine surse de energie.

Astfel, de la o medie spot de 186,67 lei pe MWh pentru livrările aferente zilei de 6 ianuarie, deja pentru livrările de pe 7 ianurie preţul mediu spot ajunsese la 225 lei pe MWh.

Spre finalul zilei de 6 ianurie însă, Nuclearelectrica a comunicat că Unitatea 1 avea să fie reconectată la sistem.

„Nuclearelectrica anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi resincronizată la Sistemul Energetic Naţional (SEN) în cursul serii zilei de 06.01.2017. Decizia de reconectare a Unităţii 1 la SEN este luată în consultare cu Dispecerul Energetic Naţional, pe fondul tendinţei de stabilizare a condiţiilor meteorologice în zona Dobrogea, conform prognozei comunicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, condiţii care reduc riscul apariţiei unor noi perturbaţii în SENî, a explicat Daniela Lulache.

Situaţiile meteo deosebite testează limitele sistemului energetic, mixul de producţie fiind unul dintre cele mai solide avantaje pentru depăşirea unor astfel de perioade. Un mix echilibrat îşi dovedeşte însă importanţa şi în general, fiind un factor de stabilitate în alimentarea cu energie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO