Construcţia benzinăriei a durat trei luni, iar investiţia este estimată la un milion de euro
Aproape de începerea sezonului estival, Nobel Oil, cel mai nou nume intrat pe piaţa de aproape 10 miliarde de euro a carburanţilor, deschide o benzinărie în Constanţa, a doua unitate de acest tip după ce compania a terminat anul trecut construcţiile la o unitate în Iaşi.
Unitatea, a cărei construcţie a durat trei luni, este amplasată pe Şoseaua Mangaliei, 154. Deşi compania nu a comunicat cifrele din spatele investiţiei, în medie pentru a ridica o nouă benzinărie sunt necesare fonduri de circa un milion de euro.
„Staţia din Constanţa este a doua deschisă în România“, a declarat John Long, directorul general al Nobel Oil Downstream. Potrivit informaţiilor funizate de companie, anul acesta Nobel Oil ar trebui să mai deschidă trei noi puncte de alimentare. Firma nu a precizat unde vor fi realizate investiţiile.