Companii

Dezvoltatorul mallului Gold Plaza: Piata imobiliara va iesi din criza in 2011

30.10.2008, 14:11 47

In urmatorii doi ani nu vor mai fi lansate proiecte imobiliare noi de tip rezidential sau comercial, iar circa 90% din cele anuntate si care nu au demarat activitatea de constructie pana acum vor fi anulate din cauza lipsei de finantare, potrivit lui Gabor Futo, CEO al Futureal Group, dezvoltatorul centrului comercial Gold Plaza din Baia Mare "Piata imobiliara va iesi din criza la inceputul anului 2011, iar investitorii nu vor mai obtine profit din specularea tranzactiilor, ci prin dezvoltarea de proiecte durabile pe termen lung", a spus CEO-ul companiei. Gabor Futo a adaugat ca grupul Futureal si-a asigurat finantarea pentru proiectul Gold Plaza si nu se vor confrunta cu nicio problema in acest sens. Centrul comercial Gold Plaza, care are o suprafata construita de 43.000 de metri patrati, a beneficiat pana in prezent de investitii de 30 de milioane de euro, adica aproximativ 30% din investitia totala estimata de 97 de milioane de euro, cu finantari in proportie de 80% din partea bancii ungare MKB. Investitorul proiectului este fondul austriac de investitii Immoeast care detine o participatie de 80%, controlul integral asupra proiectului urmand sa fie preluat dupa terminarea lucrarilor de constructii , data preconizata pentru finalizare fiind sfarsitului anului 2009. Mai mult de 50% din spatiul de retail a fost preinchiriat, adica circa 15.000 de metri patrati, cu mai mult de un an inaintea deschiderii oficiale a proiectului, potrivit lui Gabor Futo. Chiria pe metru patrat in centrul comercial Gold Plaza variaza foarte mult, in medie fiind de 50 de euro pe metru patrat pentru unitatile ce ocupa suprafete mici. "Asteptam 30.000 de vizitatori pe zi in centrul commercial care vor veni din toata zona Maramuresului, dar si din Ucraina spre exemplu. In ceea ce priveste locurile de munca pe care le vom crea, aici vor lucra circa 1.000 de oameni", a spus el. Printre brandurile care si-au anuntat intrarea in centrul comercial sunt Cinema City, Reserved, Douglas, Cropp Town, Sprider, Adidas, Leonardo, Alexandra Books si altele. Futureal Group este unul dintre principalii dezvoltatori din Europa Centrala si de Est, cu proiecte in dezvoltare ce se ridica la o valoare de peste 1,6 mld. euro. 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO