Companii

Dan Şucu, preşedintele Concordia: Suntem resemnaţi şi nu avem dreptul să fim aşa. E momentul să ne implicăm în dialogul social

Dan Şucu

Dan Şucu

Autor: Răzvan Botea

17.11.2023, 00:07 899

Deciziile politice au influenţat în cele mai grele momente – cum a fost criza din 2009 – viitorul afacerilor şi companiile şi angajaţii au suportat notele de plată pentru aceste decizii.

În următorii 10 ani, economia României se poate dubla, dar este nevoie de implicarea oamenilor de afaceri în dialogul social şi în elaborarea de politici economice, pentru că modelul de creştere economică al României este la răscruce: forţa de muncă ieftină, motorul principal al investiţiilor, se scumpeşte cel mai rapid din UE şi România are nevoie să crească valoarea adăugată a producţiei, care să ţină pasul cu salariile, cu profitul companiilor, dar şi cu nevoile bugetului statului, au fost concluziile desprinse din conferinţa Concordia/BCR „Industrii inteligente: cum creăm valoare adăugată în România“.

„Sunt 30 de ani în care am crezut că noi, oamenii de afaceri, nu putem influenţa deciziile politice, că trebuie să ne resemnăm, că vor lua decizii împotriva unor raţiuni economice şi eu trebuie să mă conformez. De 30 de ani greşim, suntem resemnaţi şi nu avem dreptul să fim aşa“, a spus Dan Şucu, preşedintele confederaţiei patronale Concordia, organizaţie care reuneşte companii cu un aport de 30% la economia României şi cu 350.000 de angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO