Companii

Dan Ştefan, cofondator al companiei de rent-a-car Autonom, preia preşedinţia Asociaţiei Societăţilor de Leasing Operaţional, care reuneşte principalele companii de leasing operaţional de pe piaţa locală

Dan Ştefan, cofondator al companiei de rent-a-car...

Autor: Cristina Bellu

20.06.2023, 15:20 215

Dan Ştefan, cofondator al companiei de rent-a-car Autonom, a preluat preşedinţia Asociaţiei Societăţilor de Leasing Operaţional începând cu luna iunie. El va conduce organizaţia  care reuneşte principalele companii de leasing operaţional de pe piaţa locală alături de de cei doi vicepreşedinţi, Shane Dowling, Country Managing Director ALD Automotive Î Lease Plan Romania şi Roxana Lupescu, General Manager Arval Service Lease Romania.

“Deşi piaţa de leasing operaţional s-a dezvoltat constant în ultimii 18 ani, credem că mai există mult potenţial de creştere în ceea ce priveşte acest serviciu de externalizare şi administrare optimizată a flotelor. Este nevoie de o transformare a modului în care folosim maşinile - mai eficient şi cât mai neutru din punct de vedere climatic.”, spune Dan Ştefan.

Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO), împreună cu 14 companii, s-au angajat să adopte un set de măsuri de conformare cu legislaţia în domeniul concurenţei, care să asigure, în acelaşi timp, confidenţialitatea colectării, prelucrării şi distribuirii de informaţii privind activitatea de leasing operaţional.

Direcţiile pe care ASLO îşi propune să le urmeze în perioada următoare sunt promovarea soluţiilor moderne de mobilitate, în calitate de voce principală a industriei de leasing operaţional şi management de flote, precum şi intensificarea dialogului cu Ministerul Mediului pentru a găsi o soluţie care să extindă accesul clienţilor de leasing operaţional la eco-tichete şi să crească astfel, ponderea vehiculelor electrice.

Dan Ştefan este co-fondator Autonom, furnizor integrat de servicii de mobilitate şi finanţare. A absolvit programe de management la Bucureşti, Orleans şi Sorbona şi este profesor de strategie la MBA-ul Romano-Canadian din cadrul Bucharest Business School. Dan este un antreprenor pasionat de dezvoltarea oamenilor şi a organizaţiilor sustenabile, axate pe învăţare, autonomie şi pe valori.

Shane Dowling a fost numit Country Managing Director ALD Automotive Î LeasePlan în România ca urmare a achiziţiei LeasePlan de către ALD Automotive, tranzacţie anunţată în luna mai. Shane lucrează în industria automotive de peste 25 de ani în diverse roluri la nivel internaţional, dintre care 17 ani în grupul ALD Automotive, fiind la al doilea mandat al său în România în calitate de Director General. Anterior a condus entitatea din Turcia ocupând în acelaşi timp poziţia de Director Regional Europa Sud-Est şi coodonanând ALD Automotive în Turcia, Romania, Bulgaria şi Grecia.

Cu o activitate de 16 ani în cadrul Arval Service Lease România, Roxana Lupescu ocupă poziţia de General Manager de la începutul lui 2021, o evoluţie firească după 10 ani petrecuţi în funcţia de Chief Financial Officer. Este prima femeie care ocupă această poziţie de conducere atât la nivel de Grup cât şi pe piaţa românească, de la înfiinţarea companiei în 1989. Posesoare a unui Master în Finanţe la Universitatea din Orleans, Franţa, Roxana s-a identificat profesional cu Arval Romania, companie pe care a adus-o la finalul anului 2022 în poziţia de leader pe piaţa locală de servicii de mobilitate sustenabilă.

Membrii cu drepturi depline ai ASLO reunesc principalele companii de leasing operaţional de pe piaţa românească: ALD Automotive, Arval Service Lease România, Autonom Services, Autotechnica Fleet Services, Business Lease România, LeasePlan România, New Kopel România (SIXT Group Romania), RCI Finanţare România şi Unicredit Leasing Fleet Management.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO