Companii

Cum arată o bancă de celule stem, cea mai dinamică nişă din piaţa serviciilor medicale private - VIDEO

Autor: Ioana David

26.08.2011, 09:23 1473

Piaţa de prelevare şi stocare a celulelor stem, cel mai dinamic segment din industria serviciilor medicale private, este estimată în prezent la peste 15 mil. euro, în condiţiile în care în urma cu numai câţiva ani puţini ştiau despre existenţa ei.

Firmele de profil au investit sute de mii de euro în pormovarea acestor servicii, ceea s-a văzut. În prezent una din zece mame alege ca la naştere să apeleze la prelevarea şi stocarea de celule stem.

Ziarul Financiar a mers în banca de celule stem a operatorul de servicii medicale private Regina Maria pentru a vedea investiţiile de peste 2 mil. euro. Regina Maria se numără printre cei mai mari jucători pe piaţa serviciilor medicale private.

Anterior, ZF a mers şi în mai multe spitale de stat dar şi private pentru a afla situaţia financiară, investiţiile pe care le-au derulat sau pe care intenţionează să le facă, numărul de anagajaţi şi ce investigaţii oferă.

Campania ZF are loc într-o perioadă activă pentru jucătorii din mediul privat care investesc sume record în extindere iar statul pare că a pierdut startul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO