Companii

Concurenta poate aduce scaderi la chiriile in centre comerciale de pana la 40-50%

26.05.2008, 00:32 21

Valoarea chiriilor in centre comerciale ar putea scadea cu 40-50% in urmatorii ani fata de nivelul din 2008, pe fondul intensificarii concurentei pe piata, apreciaza Luiza Moraru, directorul departamentului retail al companiei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis - Eurisko.
In prezent, pe piata locala sunt in curs de dezvoltare 140 de proiecte de retail in principalele orase, dintre care 20 in Bucuresti, iar analistii spun ca nu toate aceste centre comerciale vor avea succes, iar unele nici nu vor fi duse la bun sfarsit. "Credem ca in fiecare oras de peste 100.000 de locuitori (excluzand Bucurestiul) va fi un singur proiect dominant, iar restul secundare. In cele secundare se simte deja o scadere a chiriilor cu 10-20%, iar dezvoltatorii vor merge probabil cu chirii mai mici cu 20-50% si vor fi nevoiti sa-si faca calcule pentru alte niveluri ale profiturilor", a declarat Luiza Moraru la un seminar pe teme imobiliare.
La randul sau, Antonela Marchievici, real estate finance director in cadrul UniCredit Tiriac Bank, se asteapta sa vada in acest an o scadere a chiriilor in centre comerciale si prognozeaza pentru 2008 o medie a chiriilor la nivel national in jurul a 22 de euro pe metru patrat.
Din cauza numarului redus de centre comerciale operationale, chiriile de pe piata romaneasca se situeaza in prezent peste media tarilor din regiune, unde concurenta pe segmentul comercial este mai intensa. Analistii de pe piata imobiliara considera insa ca numarul de proiecte de malluri si centre comerciale anuntate pentru urmatorii ani in Romania este prea mare, astfel incat vor exista si esecuri ale unor dezvoltatori.
"Noi nu suntem focusati pe retail tocmai din cauza riscurilor pe care le vedem in cresterea exacerbata a proiectelor comerciale. Scenariul unei oferte cu o crestere prea mare este inrautatit de criza de lichiditati de la nivel international", a explicat Antonela Marchievici.
Piata imobiliara a explodat dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, cand si-au facut aparitia la nivel local unii dintre cei mai mari dezvoltatori straini, dar si branduri puternice din retail. Investitorii s-au orientat in special in Bucuresti, in vestul si centrul tarii, regiuni care inregistreaza cele mai mari cresteri ale nivelului de trai.
Una dintre tendintele remarcate de Luiza Morar in ultimul an a fost intrarea directa a marilor retaileri in Romania, care si-au achizitionat francizatii sau au renuntat la sistemul de franciza.
"In fiecare zi ne contacteaza retaileri internationali care vor sa intre in Romania. Daca pana in 2007 piata a fost dominata de expansiunea retailului alimentar (hipermarketuri, supermarketuri - n. red.), acum Romania este foarte atractiva si pentru restul retailerilor", a afirmat John Houghton, property director la Mivan Development.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO