Companii

Companiile Transgaz şi Transelectrica au semnat înţelegeri cu companii de profil din Vietnam

Companiile Transgaz şi Transelectrica au semnat...

Autor: Gabriel Pecheanu

12.07.2016, 21:51 799

Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit marţi, la Hanoi, cu omologul vietnamez Nguyễn Xuân Phúc, cu preşedintele R. S. Vietnam Trần Đại Quang şi cu secretarul general Nguyễn Phú Trọng.

"Vizita la Hanoi a prilejuit reluarea contactelor la nivel de prim-ministru între cele două ţări, după 21 de ani şi relansarea cooperării economice şi sectoriale cu R.S. Vietnam - un partener tradiţional al României în Asia. În cadrul întâlnirii oficiale, premierii român şi vietnamez au identificat noi oportunităţi de conlucrare economică în domenii precum cel energetic, industrial, agricol, bancar, al lucrărilor de infrastructură, IT, ştiinţă şi tehnologie, dezvoltare durabilă şi turism. O atenţie specială a fost acordată domeniului energetic, context în care companiile româneşti Transgaz şi Transelectrica au semnat Memorandumuri de înţelegere cu companiile de profil din Vietnam", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, au mai fost semnate Programul de cooperare în domeniul educaţiei şi formării, pentru perioada 2016-2020, între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice al României şi Ministerul Educaţiei şi Formării din Vietnam, precum şi Programul de cooperare în domeniul culturii între Ministerul Culturii din România şi Ministerul Culturii, Sportului şi Turismului din Vietnam.

"Cele două părţi au exprimat satisfacţia faţă de încheierea negocierilor asupra Acordului de liber schimb între Uniunea Europeană şi Vietnam şi au arătat că intrarea acestuia în vigoare va oferi un cadru economic lărgit de colaborare, cu efecte benefice pentru impulsionarea comerţului şi a investiţiilor. Nu în ultimul rând, au fost discutate probleme de interes internaţional şi regional, referitoare în special la cooperarea dintre Asia şi Europa în perspectiva Summit-ului ASEM care va avea loc în Mongolia în perioada 15-16 iulie şi la care vor participa şi cei doi şefi de guvern, Dacian Cioloş şi Nguyễn Xuân Phúc", se mai arată în comunicatul Executivului de la Bucureşti.

În marja vizitei a avut loc Forumul de afaceri româno-vietnamez, organizat de Camerele de comerţ şi industrie din cele două ţări, şi, în intervenţia susţinută cu acest prilej, şeful executivului român a evidenţiat posibilităţile substanţiale de cooperare şi de investiţii reciproce existente. Totodată, preşedinţii celor două Camere de comerţ, română şi vietnameză, au semnat un protocol de cooperare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO