Companii

Cine a investit 20 mil. euro pe bd. Magheru

Cine a investit 20 mil. euro pe bd. Magheru

Autor: Cristi Moga

26.10.2012, 00:07 4562

Bulevardul Magheru din Bucureşti, una dintre arterele emblematice din centrul Capitalei, are de câteva zile printre clădirile istorice şi o proprietate care a fost renovată din temelii, după ce grupul austriac S+B Gruppe a investit 20 de milioane de euro în achiziţia şi reconsolidarea unui imobil ridicat la 1936 de Constantin Angelescu, fost ministru şi prim-ministru al României.

Austriecii au cumpărat imobilul în 2006 şi au început lucrările în primăvara anului 2010, având o finanţare importantă şi din partea Erste Bank.

"Am încercat să păstrăm clădirea cu aspectul din 1936, deşi fundaţia şi structura de beton erau într-o condiţie foarte proastă, iar refacerea lor a făcut ca procesul să dureze mai mult. În Austria niciun constructor nu s-ar fi apucat să refacă fundaţia unei clădiri, dar am vrut să păstrăm substanţa imobilului. Ar fi fost mai ieftin să o mutăm", afirmă Franz Paul Bauer, managing director şi acţionar al firmei S+B Gruppe.

Clădirea are o suprafaţă de aproape 4.000 de metri pătraţi, 70% din spaţii fiind destinate birourilor, la chirii solicitate de 22-25 de euro/metrul pătrat, în timp ce restul imobilului, pe primele trei niveluri, prevede amenajarea de magazine cu produse de lux.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO