Companii

Ceramica Iasi a respins oferta de achizitie a Tondach

03.04.2006, 00:00 55

Tondach Romania, filiala locala a companiei austriece din sectorul tiglei ceramice, au purtat discutii cu Ceramica Iasi in vederea unei posibile achizitii a producatorului de blocuri ceramice, potrivit unor surse din piata.

Reprezentantii Ceramica Iasi nu au acceptat oferta de preluare a austriecilor, conform reprezentantilor Tondach.

Oficialii companiei iesene nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei.

Odata cu intrarea pe piata romaneasca, austriecii au continuat sa tatoneze piata in cautare de alte fabrici, pentru a-si extinde operatiunile.

In cazul in care Tondach nu va mai face nicio achizitie pe piata romaneasca, austriecii vor incepe in vara anului viitor construirea unei noi fabrici la Sibiu, care va avea o capacitate de productie de 15-18 milioane de tigle pe an.

Grupul austriac Tondach este prezent pe piata romaneasca din 2004, cand a cumparat un pachet de 85% din actiunile fabricii de tigla ceramica Cema Sibiu.

Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica, dar austriecii au anuntat ca vor investi aproximativ 25 de milioane de euro in extinderea si modernizarea fabricii. Din 2004, la Sibiu s-au investit aproximativ 6 milioane de euro in modernizarea liniilor de fabricatie, iar in acest moment, potrivit conducerii, fabrica lucreaza la capacitate maxima.

Ceramica Iasi, compania producatoare de caramizi si blocuri ceramice, tigle si pavaje ceramice, reprezinta unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata, fiind situata langa importante zacaminte de argila.

Principalul actionar al societatii este asociatia salariatilor Ceramica (PAS), care detine 40,56% din actiuni, in timp ce 59,44% din actiuni sunt detinute de alti salariati ai societatii care nu sunt membri ai PAS, potrivit ultimelor informatii disponibile.

Societatea Tondach Gleinstaetten din Austria, care detine integral Tondach Romania, a majorat in etape capitalul social al companiei din Sibiu de la 100.000 euro in 2002 la 2,51 mil. euro la inceputul acestui an.

Ultima subscriere de capital se ridica la 913.000 euro.

In urma acestei majorari de capital, Tondach Romania va investi anul acesta cel putin 1,5 milioane de euro in dezvoltarea capacitatilor de productie la fabrica din Sibiu.

Facilitatile de productie vor creste, in urma acestor investitii, cu aproximativ 40-45% incepand cu anul viitor, potrivit reprezentantilor firmei. In prezent fabrica din Sibiu produce 12 milioane de unitati anual.

Conducerea Tondach Romania estimeaza pentru acest an o crestere de circa 35%, cifra de afaceri urmand sa ajunga la aproximativ 10,8 milioane de euro.

Tondach Romania exporta aproximativ 10% din productia realizata la Sibiu in Bulgaria si Republica Moldova.

Potrivit propriilor estimari, Tondach detine aproximativ 5% din piata romaneasca de invelitori si 10% din piata de tigle destinate investitiilor rezidentiale.

Pe plan mondial, Tondach Gleinstatten este prezent in 10 tari din Europa, detinand 26 de fabrici. catalin.lupoaie@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO