Caută doar în titlu
Companii

Ce domenii sunt cel mai ferite de impactul pandemiei pe piaţa de M&A: media, telecom şi IT sunt pe primul loc, urmate de farma

Piaţa de fuziuni şi achiziţii a fost lovită din plin de pandemia de Covid-19, însă impactul este diferit de la un sector la altul.

Sectoarele IT, media şi telecom, farma şi retail vor fi cele care vor reuşi să ţină pe plus piaţa de M&A în perioada următoare, pe când energia, real estate-ul ori turismul vor fi la polul opus, arată raportul European M&A Outlook 2020, publicat de casa de avocatură CMS în asociere cu Mergermarket.

Pandemia de COVID-19 va diviza piaţa de M&A, astfel că unele sectoare vor fi puţin sau deloc atrăgătoare pentru investitori, în timp ce pe altele se va paria masiv, spun specialiştii. Este interesant însă de remarcat că dacă anterior în fiecare ţară existau anumite particularităţi şi anumite sectoare de interes pentru cumpărători, acum există o relativă uniformitate.

Ca în orice criză însă, există şi perdanţi şi câştigători, iar domeniile farma şi IT nu doar că au fost rezistente la pandemie, dar chiar au reuşit să crească în această perioadă dificilă. Ce va urma însă e greu de prezis dat fiind că actuala criză este fără precedent. Piaţa de fuziuni şi achiziţii de la nivel mondial a fost lovită de pandemia de COVID-19, care i-a determinat pe cei mai mulţi investitori să se ţină la distanţă de a face noi deal-uri cel puţin în primele luni. Apoi piaţa s-a dezgheţat treptat, însă e departe de nivelul anterior, iar estimările vorbesc o revenire la cifrele din 2019 abia în 2023.

În cazul României, piaţa locală de M&A s-ar putea înjumătăţi în 2020 la doar 2 mld. euro, dacă nu va fi salvată de semnarea în S2 a unor dealuri majore precum vânzarea activelor CEZ.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.