Companii

Catalin Ungureanu, Inox Style: Doza de nebunie trebuie bine cantarita cand te aventurezi in afaceri!

Catalin Ungureanu, Inox Style: Doza de nebunie trebuie bine cantarita cand te aventurezi in afaceri!

Catalin Ungureanu, Inox Style: Cu toate ca se spune ca daca nu ai putina nebunie pentru a face acest pas, nu vei avea succes, doza de nebunie trebuie bine cantarita. Pentru mine nu au existat temeri in momentul in care am luat aceasta hotarare, pentru ca imi cunosc potentialul si tind sa cred ca sunt cel mai bun.

26.05.2008, 00:34 338

Momentul in care se hotareste demararea propriei afaceri trebuie foarte bine ales, de cele mai multe ori in urma efectuarii unor studii de piata si a acumularii de experienta in domeniul in care se va investi. Catalin Ungureanu, fondatorul companiei Inox Style, care produce decoratiuni din inox, a luat in considerare aceste lucruri cand a inceput propria afacere la varsta de 26 de ani in 2004. "Aveam 15 ani de experienta in domeniul constructiilor cand am hotarat impreuna cu asociatul meu sa infiintam compania care ofera balustrade si scari din inox, segment care nu era bine reprezentat la vremea respectiva", a declarat antreprenorul.
In opinia lui Ungureanu, a incepe o afacere intr-un domeniu necunoscut este foarte riscant. "Cu toate ca se spune ca daca nu ai putina nebunie pentru a face acest pas, nu vei avea succes, doza de nebunie trebuie bine cantarita. Pentru mine nu au existat temeri in momentul in care am luat aceasta hotarare, pentru ca imi cunosc potentialul si tind sa cred ca sunt cel mai bun", a precizat el.
Antreprenorul sustine ca a fost necesara realizarea unui plan de afaceri, inchirierea unui spatiu de lucru, achizitionarea utilajelor specifice si recrutarea fortei de munca, iar investitia initiala in afacere s-a ridicat la 5.000 de euro. "Banii au reprezentat niste economii pe care le realizasem in urma joburilor pe care le-am avut si a unor mici afaceri", a precizat el.
Compania executa balustrade decorative din inox, sticla, insertii din lemn, alama si combinatii ale acestora, scari interioare si exterioare, drepte sau in spirala din lemn, geam securizat, si confectii diverse.
Studiile pe care le-a urmat Catalin Ungureanu au fost de mecanica si de stiinte politice, finalizate cu un master in inginerie mecanica. "Domeniul in care imi dezvolt acum afacerea a fost ales in urma experientei cumulate", a mentionat el. Ce reprezinta pentru fondatorul Inox Style statutul de patron? Sa fii conectat la problemele care apar in afacerea ta, sa iti asumi foarte multe responsabilitati sunt doar cateva dintre interpretarile pe care le prezinta Catalin Ungureanu. "Diferenta dintre patron si angajat este aceea ca angajatul lucreaza un numar de ore dupa care se deconecteaza de la problemele locului de munca, pe cand angajatorul trebuie sa fie tot timpul conectat la functionarea corespunzatoare a companiei", a spus el.
Referitor la beneficiile materiale pe care propria afacerea le poate aduce, Ungureanu sustine ca desi partea materiala ar fi pe plan secund, cred ca sunt un milionar in devenire. "Daca as dispune de foarte multe fonduri, as aloca un procent consistent domeniului de studiu si de cercetare", a precizat el.
Obstacolele pe care
le-a infruntat au fost numeroase, dar printre cele mai dificile dintre ele se numara birocratia din Romania si cadrul legislativ schimbator.
"Lipsa fortei de munca calificate si gradul redus de responsabilitate la locul de munca sunt alte obstacole de care ne-am lovit", a explicat el. Afacerea a demarat cu doi angajati, in momentul de fata fiind 12 oameni care lucreaza in firma. "Politica firmei este ca totul sa fie sub control, iar un numar foarte mare de angajati ar determina nesupravegherea detaliilor, ceea ce ar genera scaderea calitatii", a declarat el.
Analiza tuturor posibilitatilor de rezolvare a unei probleme si alegerea celei mai eficiente dintre ele reprezinta solutia cea mai buna in depasirea momentelor critice. "Nu pot afirma ca am intampinat multe momente critice, dar in general, cand sunt probleme, incerc sa pun toate rezolvarile pe tapet si sa analizez toate posibilitatile", a declarat fondatorul Inox Style.
"La prima angajare am avut un sentiment puternic de responsabilitate. Eram constient ca deciziile pe care trebuia sa le iau urmau sa influenteze si viata familiei angajatului meu", a explicat el.
Clientii companiei Inox Style sunt institutiile de stat, sediile de firme, intreprinderile industriale, baruri, cluburi, restaurante, farmacii, spitale si persoane fizice.
"Pentru clienti a contat capacitatea de productie si de inovatie a companiei. Clientii au fost atrasi si de serviciul de consultanta pe care compania il ofera pentru aceste produse, de asemenea si de produsele din inox cu modele unice pe care le comercializeaza.
Printre partenerii firmei se numara Sicomed, Elvila, Eurocontrust International, Kandia Excelent, Farmexim. Preturile pentru balustrade incep de la 100 de euro, iar preturile pentru scari de la 3.000 de euro", a mentionat el.
Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 200.000 de euro, in crestere cu 100% fata de anul precedent datorita pozitiei mai bune pe piata", a declarat el. Profitul obtinut este reinvestit. "Construim in momentul de fata un nou sediu si hala de productie de 1.300 de metri patrati, o investitie de aproximativ 1,5 milioane de euro", a spus Ungureanu. Planurile pe termen lung vizeaza consolidarea pozitiei pe piata decoratiunilor din inox.
"Vom investi foarte mult in imaginea companiei noastre, primul pas in realizarea acestui lucru fiind chiar noul nostru sediu", a concluzionat Ungureanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO