Companii

Business Magazin. Cum au ajuns Cătălin şi Andrei Butnaru să facă BIOGEN VET, o fabrică la Bacău axată pe cercetare şi producere de dispozitive medicale de diagnostic in vitro

Autor: Ioana Matei

16.07.2023, 14:45 198

Pandemia a reprezentat pentru fraţii Cătălin şi Andrei Butnaru contextul să treacă de la furnizarea de servicii de siguranţă a alimentelor la producţia de dispozitive medicale. Iar o fermă abandonată din judeţul Bacău, atent modernizată, este locul de unde acum ei dezvoltă singurele dispozitive medicale de diagnostic in vitro din România. Care este potenţialul acestei nişe?

Ajunsese tot mai dificil să obţinem calitate şi, mai ales, calitate la preţuri rezonabile. Ne-am gândit că dacă noi întâmpinăm astfel de probleme, probabil că nu suntem singurii. Aşa că ne-am propus să scoatem pe piaţă exact consumabilele de laborator pe care ni le-am fi dorit pentru noi. Şi la preţuri competitive”, au spus Cătălin Butnaru, CEO, şi Andrei Butnaru, director general, fondatori ai  BIOGEN VET, într-un interviu scris axat pe povestea acestui business. În momentul în care ei au luat  decizia să intre pe piaţa consumabilelor de laborator, acumulaseră o experienţă de peste 15 ani în utilizarea acestora, ca furnizori de servicii de siguranţă a alimentelor. Având în vedere această experienţă anterioară, pentru ei a fost simplu să observe ce poate oferi un furnizor de dispozitive necesare într-un astfel de laborator: produse de calitate, care să nu influenţeze calitatea analizelor şi rezultatul lor.

Înfiinţată în pandemie, în 2020, afacerea BIOGEN VET este, potrivit fondatorilor acesteia, singura din România axată pe cercetare şi producere de dispozitive medicale de diagnostic in vitro. Concret, businessul este format dintr-o fabrică de consumabile de laborator axată pe producţia de recipiente pentru probe biologice, plăci Petri, plăci de reacţie, vârfuri de pipetă, anse inoculare etc.

Investiţiile în acest business, deşi aflat la început, sunt semnificative: partea de injecţii de mase plastice a presupus un buget de aproximativ 1,5 milioane de euro, achiziţia echipamentelor pentru matriţe a ajuns la aproape 800.000 de euro, iar modernizarea a 6 spaţii din fosta fermă unde au construit fabrica a mai presupus o investiţie de  jumătate de milion de euro. „Şi mai avem câteva investiţii programate până la finalul acestui an. Despre profit, mai bine ne întrebaţi peste 2-3 ani, pentru că acesta încă nu există. Dar suntem perseverenţi şi încrezători în acest business şi mai ştim că nu putem produce calitate peste noapte. Nu este un domeniu unde poţi grăbi rezultatele. Avem nevoie de încrederea clienţilor şi partenerilor noştri, şi nu o putem câştiga decât prin produse excelente şi preţuri rezonabile. Şi din fericire, nu neapărat, din păcate, nu există scurtături la nivel de investiţii pe drumul acesta”, detaliază ei aşteptările lor referitoare şi la rezultate.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO