Companii

Business Magazin. Cine este Johnny Hartnett, irlandezul care a fost adus să facă din Superbet o companie de peste 1 miliard de euro

Autor: Alexandra Cepăreanu

20.12.2020, 14:31 643

 Grupul Superbet, cu afaceri de peste 250 de milioane de euro la finalul anului trecut, peste 1.200 de agenţii, birouri în opt ţări şi peste 4.000 de angajaţi, trece la următorul nivel. Ajutat de legislaţia şi reglementările adoptate de autorităţile internaţionale, inclusiv cele din Statele Unite, acesta mizează pe expansiunea internaţională. Tehnologia dezvoltată intern este „asul din mâneca” celui mai puternic operator din industria de pariuri sportive şi jocuri de noroc.

„Vrem să facem din Superbet un jucător global cu cel mai bun software dezvoltat în regie proprie pe care l-a avut vreodată această industrie. Ar fi capătul celei mai de succes poveşti de business care a pornit din România”, a spus în interviul acordat Business MAGAZIN Johnny Hartnett, CEO al Superbet Group.

Reprezentanţii companiei îşi asumă însă şi un pariu mai îndrăzneţ: „Superbet să fie următorul unicorn din România într-un orizont de cinci ani ani”.

Hartnett a preluat funcţia de director executiv al grupului la finalul anului 2019, iar obiectivul lui este să ducă grupul Superbet în liga companiilor de talie mondială.

„Au fost mai multe lucruri care m-au convins că accept funcţia de CEO al Superbet Group. În primul rând, ambiţia acţionarilor de a duce în liga mare internaţională un start-up local, crescut până la nivelul de lider detaşat al pieţei de betting and gaming. Apoi, a fost oportunitatea de a accelera creşterea unui business de acest gen şi, nu în ultimul rând,  credinţa că pot contribui. A fost desigur şi acel ingredient mai discret, dar necesar – chimia cu acţionarii, cu echipa cu care lucrez direct, fără el succesul vine mai greu”, a enumerat Johnny Hartnett câţiva factori care l-au adus în scaunul de director executiv al Superbet Group.

Înfiinţat în 2008 de omul de afaceri Sacha Dragic, grupul Superbet a înregistrat un rulaj de 2,8 miliarde de euro anul trecut, intrând astfel în topul primelor zece companii antreprenoriale din România, după o evaluare de aproximativ 700 de milioane de euro.

În cei 12 ani de activitate, Superbet şi-a croit drum pe opt pieţe internaţionale – având operaţiuni directe în Polonia, din 2017, şi birouri în alte şase ţări -, astfel că, experienţa de intrare pe noi pieţe reprezintă un avantaj pentru grup, motiv pentru care noul executiv al companiei consideră că cea mai bună „carte de joc” este continuarea extinderii grupului la nivel global.


Carte de vizită Johnny Hartnett

Johnny Hartnett a preluat funcţia de CEO al grupului Superbet în luna august a anului 2019. Acesta a ocupat anterior funcţia de director executiv în cadrul casei de pariuri Paddy Power Betfair (în prezent Flutter Entertainment), una din cele mai mari companii de pariuri sportive la nivel global.


Evoluţia şi planurile de extindere ale lui Johnny Hartnett depind de mai mulţi factori, cum ar fi reglementările privind piaţa pariurilor sportive, adoptate şi implementate la nivel global.

„Pe măsură ce tot mai multe pieţe îşi pun la punct legislaţia privind piaţa de «betting and gaming», cred că va continua creşterea sectorului, la pachet cu măsurile de protecţie ale jucătorilor”, a spus Johnny Hartnett.

El consideră că, la nivel global, industria de pariuri sportive a evoluat în ultimii ani, iar cea mai notabilă transformare este reprezentată de schimbarea legislaţiei din SUA, care a devenit peste noapte „aproape un sector gigantic” care „face cu ochiul” jucătorilor din domeniu.

„Industria de betting din România are un viitor strălucit. ONJN (Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc), reglementatorul pieţei pe care activăm, are o abordare orientată spre viitor. Chiar dacă veghează ferm la respectarea reglementărilor, reuşeşte în acelaşi timp să fie deschisă în materie de digitalizare şi să creeze cadrul legal care să susţină dinamica acestui trend”, descrie executivul şi potenţialul pieţei locale.

De asemenea, achiziţiile făcute de grupul Superbet pe parcursul a mai bine de un deceniu de activitate reprezintă un alt factor care stă la baza dezvoltării şi extinderii la nivel global a companiei cu rădăcini româneşti.

Achiziţia cazinoului online Lucky 7, care s-a desfăşurat în luna iulie a anului în curs, brand operat de compania Lucky Days, reprezintă pentru grupul Superbet o mutare care diversifică businessul, asigurându-i intrarea pe alte pieţe internaţionale.

„În acest moment, Lucky Days operează deja mai multe branduri pe segmentul cazino şi sloturi online în mai multe ţări europene şi pe continentul nord şi sud american. În plus, are în aşteptare mai multe solicitări de licenţiere care îi vor permite extinderea pe cel puţin trei noi pieţe în următoarele 12 luni”, a explicat Hartnett.

El a menţionat că va rămâne atent la numeroasele oportunităţi de extindere, atât organic, cât şi prin fuziuni şi achiziţii (M&A).

Unul dintre motoarele expansiunii grupului în peste un deceniu, a fost adus de evoluţia noilor tehnologii şi dezvoltarea internă a software-ului pe care funcţionează platforma digitală şi aplicaţiile mobile ale Superbet. Din acest punct de vedere, cele mai consistente investiţii făcute de grupul activ pe piaţa jocurilor de noroc au fost direcţionate către dezvoltarea diviziei de online. Astfel, Superbet a achiziţionat, în urmă cu doi ani, trei companii de tehnologie - două în Croaţia şi una în Marea Britanie (de inteligenţă artificială), tranzacţie în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro. De asemenea, pentru a integra cele trei companii în grup, au mai fost investite intern alte câteva milioane de euro.

„Cea mai mare presiune vine din nevoia de a scala produsele şi tehnologia, dar şi alinierea culturii companiei la geografiile şi cadrele legale implementate în ţările în care avem activitate.”

De asemenea, pe divizia de business digital, estimările optimiste ale CEO-ului companiei indică o creştere de 100% la finalul anului în curs. „Suntem aliniaţi şi pe celelalte obiective, aşa că sper că vom închide anul cu o creştere consistentă. Nu aş vrea să-mi asum eu toată reuşita. De fapt, întregul efort depus în anii anteriori a fost principalul motor al acestei creşteri. Au fost făcute investiţii care acum au dat roade şi ne-au ajutat să trecem mai uşor peste acele momente critice ale actualei pandemii”, a mai spus Johnny Hartnett.

În luna mai a anului 2019, grupul Superbet a atras o investiţie în valoare de 175 de milioane de euro din partea fondului Blackstone Tactical Opportunities (BTO), parte a grupului american Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume. Astfel, în urma finanţării, fondul de investiţii gigant Blackstone a intrat în acţionariatul grupului Superbet achiziţionând un pachet minoritar de acţiuni. De asemenea, finanţarea în valoare de 175 de milioane de euro va ajuta la transformarea viziunii reprezentanţilor grupului în realitate, ajutând Superbet să devină un jucător mondial.

În prezent, în cadrul companiei lucrează peste 4.000 de angajaţi, la nivel global, însă grupul Superbet continuă recrutările, pentru a susţine planurile de expansiune internaţională.

Citeşte continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO