Companii

Brokerul care a fost doi ani partener cu Morgan Stanley şi a controlat consiliul Bursei îşi pregăteşte retragerea de pe piaţă

Brokerul care a fost doi ani partener cu Morgan Stanley şi a controlat consiliul Bursei îşi pregăteşte retragerea de pe piaţă

Autor: Andrei Chirileasa

12.11.2011, 21:08 2146

Ţepeş a fost în ultimii ani unul dintre cele mai influente personaje de pe piaţa de capital locală, nu atât prin tranzacţiile realizate pe bursă, cât prin jocurile de culise derulate în special la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi la Sibex.

Una dintre principalele lovituri a fost la alegerile pentru consiliul de administraţie al BVB, în februarie 2010, când Ţepeş şi aliaţii săi au reuşit să ia şase dintre cei nouă membri ai consiliului de administraţie şi au pus serios umărul la realegerea lui Stere Farmache în funcţia de preşedinte al BVB, spre nemulţumirea unora dintre cei mai mari brokeri de pe Bursă.

În piaţă s-a vorbit la acea vreme că în seara care a precedat adunarea generală a acţionarilor (AGA) şeful HTI şi-a convocat toţi aliaţii la o "întâlnire de taină", în care au stabilit strategia pentru câştigarea alegerilor la Bursă.

Atât Ţepeş, cât şi aliaţii săi din consiliu, printre care se numără reprezentanţii unor firme de brokeraj precum Broker Cluj, Estinvest Focşani, IFB Finwest Arad, Prime Transaction şi Delta Valori Mobiliare, au încercat apoi să reia proiectul fuziunii dintre BVB şi Sibex, în condiţiile în care toate aceste firme deţineau la acea vreme pachete semnificative de acţiuni la bursa din Sibiu, dar şi la BVB. Fuziunea a picat însă din nou după ce acţionarii BVB nu s-au prezentat la AGA din luna aprilie a acestui an pentru a o vota.

Multă vreme Ţepeş a fost cel mai mare acţionar al BVB, deţinând direct şi prin intermediul HTI circa 5% din acţiuni.

La Sibex, HTI deţinea înainte de listare 8% din acţiuni. El a vândut tot la începutul acestui an, când acţiunile BVB au atins maximul istoric şi se tranzacţionau peste 40 de lei, marcând un profit semnificativ, după care şi-a dat demisia din consiliul Bursei.

Principalii cumpărători au fost fondurile administrate de Franklin Templeton. Între timp, acţiunile BVB au pierdut circa o treime din valoare.

Acesta nu este primul exit inspirat al lui Ţepeş.În 2007, el a vândut 51% din firma de brokeraj HTI băncii americane de investiţii Morgan Stanley.Bursa de la Bucureşti era în acel moment pe val, iar Morgan Stanley avea planuri mari pe piaţa locală. Iniţial, americanii se uitaseră la Swiss Capital, însă belgienii de la KBC le-au luat-o înainte, astfel că s-au reorientat către HTI.Ţepeş negocia în acea perioadă o fuziune cu Broker Cluj, care a picat.

Criza financiară le-a stricat planurile americanilor, care au ieşit de pe piaţă la mai puţin de doi ani, vânzâdu-i înapoi lui Ţepeş pachetul de 51% din acţiuni la un preţ mult mai mic.Tot Ţepeş i-a convins pe cei de la Morgan Stanley să intre în acţionariatul Romcab şi al BVB.

La Romcab, americanii au cumpărat un pachet de 22,7% din acţiuni pentru circa 3,6 mil. euro. În aceeaşi perioadă, Ţepeş a vândut 5% din Romcab.

În prezent, pachetul mai valorează mai puţin de o treime, iar Morgan Stanley nu reuşeşte să găsească cumpărători. La BVB, americanii au plătit în 2008 circa 5,5 mil. euro pentru 2,7% din acţiuni, pe care le-au vândut la începutul lui 2010 pentru circa 2 mil. euro.

După retragerea Morgan Stanley, HTI şi-a redus activitatea pe bursă, fiind în prezent printre firmele de brokeraj din a doua jumătate a clasamentului.Firma a avut în ultimii ani pierderi pe partea de exploatare, însă a compensat prin profiturile financiare obţinute din tranzacţii pe cont propriu.

Anul trecut, HTI a avut afaceri de circa 480.000 de lei, însă veniturile totale au urcat la 10,5 mil. lei, datorită tranzacţiilor cu acţiuni BVB. Astfel, firma a obţinut un profit net de 3,6 mil. lei.La finele anului trecut, HTI avea 12 salariaţi.

Nici Ţepeş şi nici directorul general al HTI nu au putut fi contactaţi ieri pentru comentarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO