Piaţa locală de bricolaj, estimată la 2-3 miliarde de euro anual, a fost în ultimii ani martora mai multor exit-uri, printre care cele ale austriecilor de la bauMax sau ale nemţilor de la Obi, dar anul 2015 a adus mai multă linişte în sector în sensul în care jucătorii au reluat expansiunea, iar cei care au făcut achiziţii anii trecuţi au putut să treacă la montarea siglelor proprii pe magazinele preluate. Cu toate acestea, percepţia în piaţă este că procesul de consolidare nu s-a încheiat încă şi că va continua în următorii ani. Între timp, marii jucători deschid noi magazine sau le redenumesc şi anunţă că angajează sute de oameni.
Liderul pieţei de bricolaj, reţeaua Dedeman, controlată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, şi-a continuat expansiunea anul acesta, astfel că a deschis două noi magazine, unu în Bucureşti şi unu la Timişoara, ajungând la un total de 42 de unităţi la nivel naţional. Dedeman, care a avut anul trecut afaceri de 3,4 miliarde de lei (772 de milioane de euro), intenţionează să ajungă la un număr de 50 de magazine într-un orizont de timp de doi ani, iar două dintre viitoarele unităţi vor fi în Capitală, unul în nordul oraşului, lângă magazinul IKEA, iar altul în apropierea centrului comercial Cora Pantelimon. Compania şi-a majorat afacerile cu 30% în primul semestru şi are în plan extinderea şi la nivel internaţional, după ce primul pas va fi făcut în Republica Moldova, la Chişinău, unde compania are două terenuri pe care speră să deschidă magazine anul viitor.