Companii

BERD şi Global Finance investesc 23,5 milioane de euro în primul parc de reciclare a deşeurilor

BERD şi Global Finance investesc 23,5 milioane de euro în primul parc de reciclare a deşeurilor

Foto Shutterstock

Autor: Ioan Dornescu - Mediafax

19.12.2011, 00:00 378

BERD va realiza o investiţie de capital de 6,8 milioane euro în primul parc integrat de reciclare a deşeurilor din România, alături de Fondul pentru Europa de Sud-Est, administrat de Global Finance, care va avea o contribuţie de 16,7 milioane euro pentru acest proiect. Investiţiile vor contribui la capitalul Green Group, înfiinţată de compania Romcarbon (ROCE), în vederea administrării, operării şi extinderii serviciilor de reciclare a deşeurilor, se arată într-un comunicat al băncii. Noul parc de reciclare va cuprinde patru firme de colectare şi reciclare a deşeurilor din material plastic, a celor electrice şi electronice, precum şi a tuburilor fluorescente. Acţionarii producătorului de plăci şi profiluri din plastic Romcarbon au aprobat joi o tranzacţie derulată în mai multe etape cu Fondul pentru Europa de Sud-Est (South Eastern Europe Fund) care vizează atragerea de fonduri pentru dezvoltarea firmelor de reciclare Greentech şi Greenfiber International (unde Romcarbon deţine aproximativ 32% din acţiuni), precum şi Greenweee International (la care Romcarbon deţine 54,5% din capital). Tranzacţia va fi încheiată între Romcarbon şi Green Group Romania Holdings, parte a South Eastern Europe Fund. Global Finance este o companie de investiţii fondată în 1991 în Grecia, care administrează o serie de fonduri de investiţii private şi imobiliare. Compania are birouri în Atena, Sofia, Bucureşti şi Belgrad. Cel mai important acţionar al Romcarbon, companie listată la BVB, este firma cu acţionariat taiwanez Living Plastic Industry, cu 32,85% din capital. În acţionariat se mai regăsesc Unitai International Corporation, cu 20,5%, şi fondul de investiţii Eastern Eagle Fund, cu 14,2%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO