Lucrările de artă contemporană au crescut treptat, ca pondere, în preferinţele publicului pasionat de artă din România, ajungând să reprezinte anul trecut aproape o treime din vânzările publice, după cum arată raportul „Perspectivele pieţei româneşti de artă 2020-2021 în contextul pandemiei“, realizat de Institutul de Management al Artei – divizia de cercetare a grupului Artmark, împreună cu Asociaţia Culturală Pangratti. Vânzările publice cuprind licitaţiile de artă şi obiecte de colecţie.
În 2019, volumul de adjudecări de artă contemporană s-a situat la 2,8 milioane de euro, în creştere cu 27% faţă de anul precedent.
„Pe fondul unei uşoare creşteri a numărului de loturi de artă contemporană puse în vânzare, se remarcă o atitudine mai îndrăzneaţă, mai asumată, a organizatorului selecţiilor licitaţiilor, constând în introducerea treptată de loturi mai semnificative ale artiştilor momentului, în detrimentul celor de trafic lejer, ce alcătuiau în trecut grosul licitaţiilor de artă contemporană“, se arată în raportul citat.